Un bărbat din localitatea Mehadia a rămas fără 4.700 de lei după ce a fost păcălit prin cunoscuta „metodă a îmbrățișării”. Suspecții s-au apropiat de victimă sub un pretext inventat, iar în doar câteva secunde au reușit să-i sustragă banii din buzunar.
Cazul a fost rezolvat rapid datorită colaborării dintre polițiștii din Caraș-Severin și cei din județul Mehedinți.
Potrivit Sindicatului Europol, polițiștii din Caraș-Severin au verificat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, au identificat autoturismul folosit de suspecți și au transmis imediat informațiile colegilor din Mehedinți.
Polițiștii din Orșova și Baia de Aramă au intervenit prompt, iar autoturismul suspect a fost oprit în trafic, pe raza orașului Baia de Aramă. În urma verificărilor, asupra suspecților au fost identificați banii sustrași, iar prejudiciul, în valoare de 4.700 de lei, a fost recuperat integral.
Reprezentanții Sindicatului Europol au apreciat mobilizarea și colaborarea dintre structurile de poliție implicate, subliniind că schimbul rapid de informații și intervenția coordonată au contribuit decisiv la soluționarea cazului.
„Acest caz este dovada irefutabilă a faptului că abordarea profesionistă în momentul operativ, solidaritatea și colaborarea dintre polițiști aduce cele mai bune rezultate profesionale!”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.
Cazul reprezintă, totodată, un nou avertisment pentru cetățeni cu privire la metodele folosite de hoți pentru a distrage atenția victimelor. „Metoda îmbrățișării” presupune apropierea fizică a victimei sub diverse pretexte, moment în care autorii profită de neatenție pentru a sustrage bani, bijuterii sau alte bunuri.
Polițiștii recomandă cetățenilor să fie atenți atunci când sunt abordați de persoane necunoscute și să evite situațiile în care acestea încearcă să creeze o apropiere fizică sau să le distragă atenția.
Intervenția rapidă și cooperarea dintre polițiștii din cele două județe au făcut ca, de această dată, cei 4.700 de lei să ajungă înapoi la proprietarul lor.
Lorena POENARU



















