România are nevoie de o schimbare de perspectivă în ceea ce privește politica economică, iar președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, propune un set de măsuri care încearcă să răspundă uneia dintre cele mai importante probleme ale economiei românești: cum poate fi stimulată producția și investiția într-un moment în care presiunea asupra bugetului și asupra mediului de afaceri este tot mai mare? Așadar un program construit în jurul producției, investițiilor și performanței mediului privat
Documentul elaborat de Camera de Comerț și Industrie a României – „Relansarea economică a României în viziunea CCIR – schemă pentru programul de guvernare” propune nouă direcții de acțiune, de la valorificarea patrimoniului neproductiv al statului și eliminarea unor taxe considerate împovărătoare pentru producție, până la deblocarea investițiilor în energie, reformarea administrației și orientarea diplomației către interesele economice ale României.
Dincolo de fiecare măsură în parte, ceea ce atrage atenția este filosofia care stă în spatele întregii construcții: economia trebuie stimulată să producă, să investească și să exporte, iar statul trebuie să creeze condițiile pentru ca acest lucru să se întâmple.
Patrimoniul statului care stă și produce costuri
Prima propunere pornește de la o realitate greu de ignorat: statul deține numeroase active care nu mai sunt productive, dar pentru care continuă să plătească pază și întreținere.
CCIR propune inventarierea, într-un termen de cel mult două luni, a terenurilor și activelor neproductive aflate în patrimoniul ministerelor, eliberarea acestora de sarcini și scoaterea lor la vânzare prin licitații naționale cu strigare, transparente și deschise presei și publicului.
Banii obținuți ar urma să fie utilizați pentru reducerea deficitului bugetar. Este, în esență, o propunere care încearcă să transforme un patrimoniu care astăzi generează costuri într-o sursă de venit și investiții.
Documentul atrage atenția și asupra apetitului investitorilor români pentru zona imobiliară și propune reluarea unor facilități fiscale pe muncă pentru domenii considerate productive și cu excedent la export, precum industria auto, industria mobilei și industria navală.
„Fără taxe noi” pentru mediul de afaceri
Un alt principiu clar al schemei propuse de Mihai Daraban este opoziția față de introducerea unor noi taxe asupra mediului de afaceri.
CCIR consideră că fiscalitatea trebuie să facă diferența între activitatea productivă și cea comercială. În logica propunerii, o hală în care se produce ceva nu ar trebui tratată fiscal în același mod precum o suprafață comercială.
Camera de Comerț propune revenirea impozitării terenurilor și clădirilor aferente halelor și spațiilor de producție la nivelul anului fiscal anterior și eliminarea impozitului pe construcții speciale – „taxa pe stâlp” – pentru activitățile productive, inclusiv producția și transportul de energie.
Este una dintre ideile centrale ale documentului: dacă România vrea producție, trebuie să facă producția mai atractivă, nu mai scumpă.
Impozitul pe dividende legat de performanță
Poate una dintre cele mai interesante propuneri este cea referitoare la impozitul pe dividende.
CCIR propune revenirea, într-o primă etapă, la o cotă de 10%, dar introduce un mecanism care recompensează performanța pe termen lung.
Astfel, companiile care obțin timp de trei ani consecutiv un profit net de cel puțin 10% din cifra de afaceri ar beneficia de o cotă redusă la 5%, iar cele care mențin acest nivel de profitabilitate timp de zece ani consecutiv ar fi scutite integral de impozitul pe dividende.
Dacă pragul nu este atins într-un anumit an, perioada de calcul se reia. Este o abordare care încearcă să lege facilitatea fiscală nu de promisiuni, ci de performanță economică măsurabilă și constantă.
De ce să taxezi cifra de afaceri și nu profitul?
CCIR solicită și eliminarea impozitului suplimentar de 0,5% pe cifra de afaceri aplicat companiilor cu afaceri de peste 50 de milioane de euro.
Potrivit documentului, măsura afectează 1.161 de companii, dintre care 429 au capital integral românesc, și taxează volumul activității, nu profitul realizat.
Este, din nou, aceeași filozofie: o economie nu trebuie descurajată pentru că produce și rulează volume mari, dacă obiectivul este creșterea investițiilor și a competitivității.
Energie: mai puțină birocrație, mai multă producție
Un capitol important este dedicat energiei.
CCIR propune simplificarea drastică a procedurilor și avizelor pentru investițiile în producția de energie, indiferent de originea capitalului.
Condiția este ca proiectele să includă, pe lângă capacitățile de producție, și capacități de stocare.
Este o abordare pragmatică: România are nevoie nu doar să producă energie, ci și să poată gestiona eficient energia produsă.
„Apele Române”, în vizorul mediului de afaceri
CCIR propune și transferarea plajelor și a malurilor lacurilor și râurilor de la „Apele Române” către administrațiile locale, argumentând că acestea le-ar putea administra și valorifica mai eficient.
În paralel, organizația solicită eliminarea tarifului de uzinare a apei pentru activitățile productive din industrie, energie, agricultură și industria navală.
Este încă o propunere construită în jurul aceleiași idei: costurile care apasă direct asupra producției trebuie analizate în funcție de efectul lor asupra competitivității economiei.
Diplomația României, pusă în slujba exporturilor
Un alt punct interesant al schemei este propunerea ca diplomația economică să fie mult mai bine conectată la interesele comerciale ale României.
CCIR consideră că România are o reprezentare diplomatică prea concentrată în statele Uniunii Europene și prea slabă în marile economii din afara UE.
Propunerea este ca personalul diplomatic să fie relocat către piețe cu potențial pentru exporturile românești, fiind enumerate Japonia, Coreea de Sud, China, Indonezia, Australia, India, Mexic, Brazilia, restul Americii Latine și zona Panama.
Ideea este simplă și merită discutată: diplomația nu trebuie să însemne doar relații politice, ci și contracte, investiții, exporturi și piețe pentru companiile românești.
Ajutorul de stat: mai puțină birocrație
CCIR propune și reformarea mecanismului de acordare a ajutoarelor de stat pentru investiții.
În locul procedurilor greoaie și al criteriilor dificil de anticipat, Camera de Comerț cere criterii clare, publice și predictibile și o procedură la fel de simplă și rapidă precum cea utilizată în cazul unor subvenții din agricultură.
Pentru investitor, predictibilitatea poate fi la fel de importantă ca nivelul efectiv al facilității fiscale. Un proiect de milioane de euro nu poate fi construit sănătos într-un mediu în care antreprenorul nu știe cât durează procedura, ce documente i se vor cere și după ce criterii va fi evaluat.
Reforma administrativă: de la 41 de județe, la 15!
Poate cea mai amplă propunere din document este cea privind reorganizarea administrativă a României.
CCIR consideră actuala structură administrativă supradimensionată și costisitoare și propune reducerea numărului de județe de la 41 la 15, după modelul celor 15 curți de apel existente din 1992.
Documentul propune, de asemenea, comasarea localităților astfel încât să nu mai existe comune cu mai puțin de 5.000 de locuitori sau orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori, precum și administrarea municipiului București printr-o singură primărie.
În același capitol, CCIR propune reducerea numărului de parlamentari la 300, păstrând însă sistemul bicameral: 61 de senatori și 239 de deputați. Documentul indică anul 2028 ca moment realist pentru aplicarea practică a reformei, susținând că adoptarea rapidă a cadrului legislativ ar produce însă efecte bugetare și ar transmite un semnal pozitiv agențiilor de rating.
O schemă care merită dezbătută
Dincolo de disputele politice inevitabile pe care unele dintre aceste propuneri le pot genera, meritul demersului lui Mihai Daraban și al Camerei de Comeț și Industrie a României este că pune pe masă o discuție despre economie în termeni concreți: producție, investiții, energie, exporturi, fiscalitate, patrimoniu public, administrație și competitivitate.
Nu este un document care promite soluții miraculoase peste noapte. Este, mai degrabă, o schemă care încearcă să răspundă unei întrebări fundamentale: cum poate statul să cheltuiască mai eficient, să reducă blocajele și să creeze condiții pentru ca mediul privat să producă mai mult?
Iar faptul că o asemenea propunere vine din partea celei mai importante organizații reprezentative a mediului de afaceri românesc îi conferă o greutate aparte în dezbaterea despre viitorul economic al României.
Poate că nu toate măsurile vor fi ușor de aplicat și, cu siguranță, unele vor genera dezbateri serioase. Dar tocmai de aceea documentul merită citit și discutat: pentru că mută conversația de la „cât mai putem taxa?” către o întrebare mult mai importantă pentru România:
„Cum facem să producem mai mult, să investim mai mult și să devenim mai competitivi?”
Iar faptul că președintele Camerei de Comerț și Industrie din Românie, Mihai Daraban, a pus această întrebare într-o schemă concretă, cu măsuri și direcții precise, reprezintă un demers care merită luat în serios în orice discuție despre un viitor program de guvernare economică.
Sergiu TABAN
