Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în mai multe zone ale municipiului Reșița, de marți, 1 februarie, de la ora 19:00, până miercuri dimineață, la ora 07:00, anunță reprezentanții Aquacaraș.
Nu vor avea apă la robinete locuitorii din Lunca Pomostului (zona Facultate-Triaj), Moroasa 2, cartier Țerova, Valea Țerovei, cartier Câlnic și toată zona Govândari.
Motivul: remedierea unei avarii apărute la coloana magistrală ce alimentează cartierele Lunca Bârzavei, Lunca Pomostului și Moroasa 2.
„Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați de această oprire pentru inconveniențele create. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată în comunicatul transmis de Aquacaraș.
În imaginile video se poate vedea magistrala spartă pentru care va fi nevoie să fie sistată apa în zonele amintite mai sus.
Karina TINCUL


















va bateti joc de noi??? cand o sa termine cu reparatiile astea, culmea la magistrale?? dupa ce s-au dat bani (euro) grei pe nspe mii de lucrari in domeniu, cu nspe Dorel in actiune, dar si fara ca cineva sa le coordoneze/verifice cu cap!!!
si nu puteti macar sa lucrati mai cu spor?? de la ora 21-22 macar…