Mobilizare în sprijinul refugiaților din Ucraina! Un transport cu donații a plecat aseară din Caraș-Severin!

Războiul din Ucraina a terifiat o lume întragă, iar soarta cetățenilor acestei țări nevoiți să își părăsească patria, locuințele și chiar membrii ai familiei a sensibilizat în așa mare măsură încât a mobilizat comunități întregi, ONG-uri, asociații, unități administrative, agenți economici și chiar instituții dornice să îi sprijine pe refugiații de război.

Un prim transport cu donațiile strânse în centrele de colectare ale Uniunii Ucrainenilor din România, organizate în județul nostru la Reșița și Caransebeș, a plecat în această seară spre Sighetul Marmației. Transportul de circa 5 t constă în alimente neperisabile, haine, pături și produse de igienă.

Centrul de colectare din Reșița de la Biserica Ucraineana „Sf. Apostoli Petru și Pavel” situată pe bld. Muncii, Nr.5, rămâne deschis și în zilele următoare pentru cei care doresc să ajute sinistrații de război din Ucraina care sosesc în număr tot mai mare pe teritoriul României.

Pentru donații în bani, Uniunea Ucrainenilor din România a deschis două conturi la Banca Comercială Română sector 1, București.

COD IBAN: RO69RNCB0209006157870001 – RON

COD IBAN: RO42RNCB0209006157870002 – USD, după cum informează Daniel Basaraba, președintele UUR, Organizația Reșița (telefon: 0720.004.358).

Printre UAT-urile din județ care se alătură sprijinirii refugiaților se numără și Primăria orașului Oțelu Roșu, de astăzi la Casa de Cultură Oțelu Roșu fiind deschis un centru de colectare. Toate persoanele care doresc să ajute pot aduce alimente neperisabile, produse de igienă și articole necesare în special copiilor, la sediul din Centrul Civic, zilnic, între orele: 08:00 – 16:00. Pentru mai multe informații se pot apela numerele de telefon: 0723 707 867 și 0733772418. Transportul va fi asigurat de către Primăria Oțelu Roșu.

Primarul interimar al comunei Copăcele, Viorel Hârțaucă, s-a consultat în aceste zile cu cetățenii din comună, stabilind locațiile și modul în care pot fi găzduiți 60 de refugiați din Ucraina. Disponibilitatea comunității ucrainiene din Copăcele va fi transmisă către Prefectura Caraș-Severin, Inspectoratul General pentru Imigrări și Departamentul Pentru Situații de Urgență din  cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Pe site-ul Guvernului României a fost creată o platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” disponibilă voluntarilor și entitățile private care vor să doneze, prin accesarea acestui link https://bit.ly/3K1mb3s. Platforma a fost creată pentru asigurarea asistenței umanitare refugiaților din Ucraina, în acest sens instituțiile guvernamentale coordonându-și acțiunile cu societatea civilă și organizațiile naționale și internaționale.

Numeroși cetățeni din Reșița și județ și-au anunțat disponibilitatea de a găzdui gratuit familii de ucrainieni refugiați, alături de aceștia aflându-se și proprietari de hoteluri și pensiuni din județul Caraș-Severin.

foto copertă: Basilica

Lorena POENARU

 

Știrile zilei