Naționala de handbal a României pregătită de reșițeanul Florentin Pera, calificată în grupele principale EURO 2022!

Naţionala României de handbal, pregătită de profesorul reșițean Florentin Pera s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin, după victoria muncită de aseară cu Macedonia de Nord, în urma căreia România s-a impus cu 31 – 23. Amprenta lui Pera asupra jocului naționalei începe să se vadă tot mai pregnant, în ciuda faptului că nu s-a putut bucura de un lot valid înaintea partidelor disputate.

Reșițeanul Pera s-a dovedit de-a lungul anilor petrecuți pe băncile tehnice ale echipelor unde a activat un adevărat gladiator, fiind unul din marii antrenori români de handbal care și-a câștigat și respectul handbalistic la nivel internațional. Dovadă a stat nominalizarea lui Pera la unul dintre cele mai puternice cluburi din Europa, CSKA Moscova, cu o echipă care, în condiții de pace, s-a fi putut bate la titlul continental suprem.

Nu cred ca în acest moment, selecționata feminină a României să se fi putut baza pe serviciile unui tehnician mai dornic de performanță decât Florentin Pera. Iar calificarea naționalei României de handbal feminin în grupele principale la Euro 2022 poate reprezenta primul semnal al dezideratului acestuia.

„Sunt fericit pentru victorie, am avut câteva probleme, dar sunt mândru de jucătoarele mele, au dat dovadă de spirit, au dat tot ce au putut şi s-au calificat în final în turul principal. Am câştigat cu opt goluri, aceasta nu este o diferenţă uşoară împotriva unei echipe care juca acasă.

Am avut şi multe probleme cu jucătoare care s-au accidentat sau nu se simţeau bine, dar ne-am descurcat şi acum suntem în grupele principale.

În grupele principale toţi adversarii vor fi dificili acum, aşa că nu avem timp de pierdut, trebuie doar să ne concentrăm. Sper că jucătoarele vor continua să joace aşa şi totul va fi din ce în ce mai bine. Sunt foarte, foarte încrezător că putem face jocuri bune”, a declarat reșițeanul Florentin Pera, antrenorul selecționatei feminine de handbal a României pentru Prosport.
Naționala României participă pentru a 14-a oară la turneul final al Campionatului European, iar ediţia din 2022 are loc până în data de 20 noiembrie, în orașele Ljubljana, Celje, Skopje şi Podgorica.

România s-a calificat în grupele principale ale EHF EURO 2022 fără niciun punct și are o misiune dificilă, dar Florentin Pera consideră că selecționata României poate produse surprize.
România va juca în continuare la Skopje (Macedonia de Nord), în grupa principală 2, urmând să întâlnească Muntenegru, Spania și Germania.

EHF EURO 2022. Grupa principală 1
Norvegia – 4 puncte
Suedia – 2 puncte
Danemarca – 2 puncte
Croația – 2 puncte
Slovenia – 2 puncte
Ungaria – 0 puncte

EHF EURO 2022. Grupa principală 2
Franța – 4 puncte
Muntenegru – 4 puncte
Olanda – 2 puncte
Spania – 2 puncte
Germania – 0 puncte
România – 0 puncte

Primele două clasate din grupele principale vor obţine biletele de calificare în semifinalele EHF EURO 2022, programate pe 18 noiembrie.

Echipele clasate pe locul trei în fiecare grupă principală vor juca pentru locul cinci la acest Campionat European.

Finalele pentru medalii vor avea loc pe 20 noiembrie.
Mult succes România!

Sergiu TABAN

Știrile zilei