Romeo Dunca se simte ca un soț înșelat. Și asta nu are nicio legătură cu deja cunoscuta și mult pozata sa soție, ci cu decizia vicepreședintelui Marius Isac de a „întoarce armele” și a se alătura, și el, taberei PSD-PMP-PRO România.
Deși nu a dorit să comenteze prea mult hotărârea lui Marius Isac de a merge pe poteca deja bătătorită de colegii Viorel Bașag, Bogdan Miloș și Camelia Ene, președintele Romeo Dunca a admis că decizia acestuia a fost o lovitură. O lovitură pe care a încasat-o însă mult mai senin și calm, cel puțin la suprafață, decât dezertările anterioare, lipsind de această dată etichetele de „trădător” sau „Iuda”.
„Eu am avut o relație, hai să zicem caldă, cu Marius, așa că nu fac niciun fel de comentariu, îmi pare rău, asta este. Este o lovitură, dacă cei care se bucură de asta așteaptă declarația aceasta, este o lovitură pentru mine. Nu pot să spun că nu mă așteptam. Asta este, este alegerea lui și la urma urmei o să o deconteze cui o să îi pese.
Nu mai sper la nimic. Este exact ca atunci când o prinzi pe nevasta-ta că este curvă și nu spui la nimeni. Spui cu durere în suflet, bă, nu ne înțelegem, nepotrivire de caracter”, a afirmat Romeo Dunca, fără să spună dacă va cere sau nu excluderea lui Marius Isac din PNL.
Ioan Crina: „Un neavenit în administrație”
De cealaltă parte, social-democratul Ioan Crina a taxat atitudinea lui Romeo Dunca, susținând că încercarea lui Romeo Dunca de a recâștiga majoritatea în Consiliul Județean prin oferirea unui post de vicepreședinte celor de la PMP, demonstrează că este un „neavenit în administrație”.

„Cred că și dl Isac s-a săturat. Vă dați seama în ce situație l-au pus oamenii aceștia să îi ceară să își dea demisia. Practic, CJ devenise o instituție care nu funcționa pe niciun principiu serios al administrației. Facem firme ca din profitul obținut pe o anumită chestie să susținem pierderile din altă parte. Cerem unui vicepreședinte să își dea demisia ca să fac eu o alianță ca să îmi votez proiectele mele. Nu mi se pare corect și nu cred că este o administrație serioasă. Astea sunt lucruri care se fac așa, nu vreau să jignesc, dar de un neavenit în administrație”, a comentat Ioan Crina.
Karina TINCUL
















De ce nu scrieti despre faptul ca Isac a ajuns catelul lui mocioarca si ca a dat cu subsemnatul pe la domiciliul „senatorului cu expertiză” ?
Asta denotă încă o dată caracterul josnic, infect pe care-l au așa-zișii politicieni de Caraș, cei care se pozează în salvatorii județului, dar sunt capabili să facă orice ca să le fie bine pe plan personal (inclusiv cumpărarea presei sau a funcțiilor).
Iar cei care se lasă cumpărați cu bani (presă, politicieni din opoziție) dau dovadă că nici caracter nu au.
Uite așa județul Caraș va mai rămâne încă 20 de ani în urmă comparativ cu Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara.
Redacția, nu uitați să aduceți în continuare ode rotofeiului, hurduzăului și popoviciului pentru asta !
Când părăsești formațiunea politica în detrimentul alteia este cum îți înșeli soția pentru o curva.Cand oare va dispărea traseismul în politica.Numai la ciolan ca este gândul.
„Eu am avut o relație, hai să zicem caldă, cu Marius … Nu mai sper la nimic. Este exact ca atunci când o prinzi pe nevasta-ta că este curvă și nu spui la nimeni …”, a afirmat Romeo Dunca
–
🙂
Numai dacă ai luat-o de virgină …