Anul acesta Ansamblul Folcloric Semenicul împlinește 55 de ani de când „deschide ferestre către inimile oamenilor”, după cum spune fostul mare coregraf al acestui brand al folcorului bănățean, Nistor Ghimboașă, eveniment care va reuni foști și actuali membri ai ansamblului, la Băile Herculane.
Mai exact, după cele 5 zile dedicate Festivalului Internațional de Folclor „Hercules”, evenimentul va fi prelungit cu încă două zile în care va fi elogiată activitatea extraordinară a ansamblului, care a dus folclorul bănățean peste tot în lume.
Despre cum a luat ființă acest ansamblu, dar și despre renumele pe care l-a câștigat în lume a vorbit fostul coregraf, Nistor Ghimboașă:
„Am ținut să facem această aniversare de 55 de ani discutând cu foști membri ai ansamblului. Nu mai sunt însă printre ei din cei care au început ansamblul în 10 ianuarie 1969, la inițiativa lui Velișcu Boldea, care a fost timp de 30 de ani directorul instituției de cultură a banatului. S-a discutat cu Nistor Nicolae, directorul Casei Creație Centrale din București să facă acest ansamblu, inițial, la Caransebeș, pe scheletul formației de dansuri din Obreja, laureată la festivaluri importante.
Eu am venit în ansamblu în 1971. În luna martie se dădea concurs, la amatori era concursul mai greu decât la profesioniști. Am fost 60 de băieți și vreo 45 de fete, dintre care am rămas doar doi.
Discutând cu acești fosți membri am decis să facem această întâlnire și am apelat la domnul director Dan Mirea, de la CJCPCT, pentru că unii dintre ei nu știu dacă vor mai prinde vreo întâlnire.
Celor care se întreabă „cine este acest ansamblu” și nu prea sunt de acord cu această întâlnire aniversară, le spun că acest ansamblu a reprezentat nu numai instituția, ci și orașul și județul și țara, la cel mai înalt nivel!
Am bătut Europa și Asia, chiar aveam o glumă, „mai avem puțin și picăm de pe glob”. La toate concursurile la care am fost, chiar dacă eram ansamblu de amatori, câștigam. Am dansat alături de soliști renumiți, precum Maria Ciobanu, Irina Loghin sau Benone Sinulescu.
Maria Ciobanu, invitată fiind la un spectacol, a spus că deși nu știe ce trupă de dansuri avem, va cânta la acel prim spectacol, dar dacă nu îi place nu va mai veni niciodată alături de noi, pentru că, precizez, fiecare spectacol crește cu valoarea dansatorilor. Această solistă nu s-a despărțit de culise, stând în culise numai să vadă ansamblul și apoi a afirmat că de câte ori va fi chemată, va veni cu această trupă de dansatori.
La rândul său, Benone Sinulescu a fost cu noi prin Olanda, Danemarca, Suedia, majoritatea soliștilor mari din țară colaborând cu noi”.
Fostul coregraf a dezvăluit cum a luat ființă orchestra profesionistă care a încântat zeci de ani publicul iubitor de folclor și a pus numele ansamblului pe harta lumii, dar și cui îi revine meritul acesta.
„Petrică Vița a venit într-o zi la fostul director al Centrului de Cultură, Gheorghe Țunea și i-a propus să meargă la domnul Frunzăverde să disutăm, să facem o orchestră, să nu mai mergem ca amatori.
Am făcut apoi un memoriu și ne-a aprobat 12 posturi de dansatori profesioniști și 12 de muzicanți și așa a luat ființă orchestra profesionistă Ansamblul Semenicul, deși din cauza unor neînțelegeri, dansatorii nu au fost angajați.
Timp de 15-20 de ani orchestra a fost la un nivel foarte mare de profesionalism, cu regretatul Petrică Vița și toți instrumentiștii de valoare, fiind una dintre cele mai bune orchestre din Banat.
Dansatorii erau de profesii diferite, dar și-au consacrat tot timpul lor liber să vină la repetiții. Se repeta într-un mod infernal, timp de 2-3 ore fără pauză. În Franța au rupt scenele acești dansatori. S-a oprit spectacolul, se dansa într-un ritm nebun”, a mai dezvăluit fostul coregraf Ghimboașă.
La celebrarea celor 55 de ani de existență a acestui brand al Banatului au fost invitați și 10 coregrafi care vor participa la o dezbatere intitulată „Dansul popular între pasiune, interpretare și performanță”, inițaită chiar de coregraf, pentru că, spune el, dansul popular doar dacă pornește din pasiune ajunge la performanță.
Iubitorii de folclor sunt așteptați, așadar, în perioada 1-7 iulie la Herculane să vină la toate evenimentele, Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Băile Herculane organizând și oferind tot acest regal folcloric, timp de 7 zile, publicului.
Lorena POENARU
Ce vremuri, ce ansamblul ,v-am iubit si v-a iubesc pe cei care mai sunt in viața!💕, deși iubesc alt gen de muzica
Felicitări membrilor AnsambluluiSemenicul.Am fost alături de acest Ansamblu în perioada studenției când în fiecare vacanță mergeam la Casa de Cultură la repetiile profesioniste în calitate de privitor și prieten cu marele Latcu Afilon .Dumnezeu să-l odihnească. Doresc multă sănătate și succese membrilor acestui Ansamblu.