Un bărbat din Borlova a găsit un portofel ce conținea o importantă sumă de bani. Bărbatul nu s-a lăsat însă pradă tentației de a păstra banii și a acționat în spiritul legii, anunțând imediat cea mai apropiată unitate de poliție
„În seara zilei de ieri, la sediul Poliției Municipiului Caransebeș s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Borlova, care a predat un portofel ce conținea mai multe documente personale și suma de peste 5.500 de lei, pe care acesta l-a găsit în cursul aceleiași zile, în fața unui magazin din localitatea Turnu Ruieni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost găsită persoana căreia îi aparținea portofelul, fiind vorba de o femeie de 25 de ani din Caransebeș.
Tânăra s-a prezentat la sediul poliției, fiindu-i predat bunul pierdut.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin transmit sincere aprecieri și felicitări persoanei care a dat dovadă de un spirit civic desăvârșit!
Lorena POENARU