Dimineață nefastă pentru locatarii unui apartament dintr-un bloc de locuințe din orașul Oravița, care în această dimineață a fost cuprins de flăcări.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale pompierilor militari din cadrul Secției de Pompieri Oravița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Potrivit reprezentaților ISU Caraș-Severin, la sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Pompierii au reușit să localizeze incendiul acționând concomitent pentru lichidarea acestuia și pentru ventilarea spațiilor inundate cu fum.
Din fericire, în momentul de față se pare că incendiul a fost lichidat urmând a fi stabilită cauza izbucnirii acestuia și evaluarea pagubelor produse.
foto: arhivă
Lorena POENARU