15.9 C
Reșița
sâmbătă, 27 septembrie 25

Parc fotovoltaic la Luncavița

Atenția primarilor din Caraș-Severin se îndreaptă în această perioadă spre surse de energie alternativă, pentru a compensa într-un fel, costurile uriașe la energie electrică și gaz metan. Aceștia doresc să transforme localitățile din consumatori în prosumatori, care să consume, dar să și producă energie electrică.

În această situație se află și comuna Luncavița din Caraș-Severin, o zonă deluroasă cu potențial de producerea a energiei electrice prin panouri fotovoltaice. Despre intențiile administrației locale în acest domeniu, a vorbit primarul localității, Nicolae Ion Velescu:

„Avem pe raza localității Verendin terenuri disponibile pentru înființarea unui parc fotovoltaic. Există și surse de finanțare pentru astfel de proiecte și ne-am dori tare mult să reușim să ridicăm un astfel de parc. Este necesar în prealabil ca specialiștii să facă măsurătorile necesare pentru a obține undă verde pentru energia verde.

Ne dorim să putem să asigurăm prin această investiție, energia electrică pe care o consumă administrația locală. Este vorba de Primărie, școli, grădinițe, Cămine Culturale, iluminat public, precum și pentru ceilalți consumatori aparținând de comuna Luncavița pentru care în prezent plătim facturi destul de mari“, a precizat primarul Nicolae Ion Velescu.

O altă lucrare aproape de finalizare este terenul de sport din Verendin: „Este aproape gata, mai trebuie doar să punem gazonul sintetic. Acesta este achiziționat și avem nevoie doar de o îmbunătățire a vremii pentru a finaliza și această investiție pentru tinerii din comuna noastră“, a spus edilul.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei