Deși a trecut de abia un an de când la Reșița a fost reintrodus tramvaiul și au intrat în circulație cele 13 garnituri achiziționate din Turcia, primarul Ioan Popa anticipează deja necesitatea extinderii flotei cu vehicule mai lungi, de până la 27 de metri, achiziționate prin fonduri europene.
Transportul public din Reșița ar putea trece prin noi transformări în următorii ani. Cu ocazia conferinței de final de an derulată recent la Transport Urban Reșița, primarul Ioan Popa a reiterat o viziune care, deși poate părea ambițioasă la prima vedere, se bazează pe o analiză a fluxului de călători pe termen mediu și lung. Edilul este convins că, în următorii 3-5 ani, orașul va avea nevoie de câteva garnituri de tramvai mai încăpătoare decât cele actuale.
„Așa cum am mai spus cu o lună sau două în urmă, chiar dacă pare bizar și pare că primarul Reșiței lansează iar nebunii, eu sunt absolut convins că într-un parcurs de trei până la cinci ani vom simți nevoia de a lua niște garnituri de tramvaie lungi. Sunt garniturile 18-21 de metri, după aia sunt garnituri de 25-27 de metri și evident, sunt unele care merg până la 35-48 de metri. Astea le găsim în orașele mari, precum Frankfurt și nu este cazul la noi.
Dar sunt absolut convins că tramvaie de 25-27 de metri vor rezolva în viitor problematica transportului în perioada de vârf.
Și nu va fi o problemă, cred, pe fondurile europene care urmează în ciclul financiar 2028-2035 să putem să accesăm, încă un număr de poate patru, cinci, șase tramvaie de dimensiuni mai mari”, a declarat Ioan Popa.
Karina TINCUL

















Alti bani alta distractie cu bani europeni. Dar,de ce? E nevoie plimbatului pe sine asa de mare??
Asta nu e viziune, e bișnițărie. Și nu e nebun, e doar avid de parandărăt. Comunicatul ăsta vine perfect ca o explicație la nedumerirea unora asupra umflării numărului de călători. Iaca acum înțelege și nea cocos de ce raportează Pinocchio milioane de călători – ca să justifice achiziții prostești, ca să aibă de unde primi parandărătul. Are o lăcomie hulpavul ăsta de te apucă greața. Dar reșițeanul merită flegmele astea că incă nu realizează.
Dacă senilul, sau ediliul, crede că Reșița sat este ca în Frankfurt, e bai mare. Trebuie internat la Socola. Reșița suferă de depopulare accelerată iar Nelu Vanga de Zanzibar s-a uitat în globul de cristal că vom ajunge la o populație cât capitala, oricare ar fi aia, eu zic să vorbim cu Victor Orban să ne ajute să găsim un primat pe măsură, ăsta s luat-o pe demență și leac de scăpare nu este. Amin și iartă-l că nu știe să citească nici în zațul de pe fundul cești de cafea dar mai în globul de cristal care se pare că a crăpat de atâtea viziuni cu tramvaie și Germania, și Frankfurt ….
Am mai spus-o si o repet. Toata smecheria asta este o actiune pe termen lung. Inca de la inceputurile repunerii in functiune a tramvaiului, TUR-ul trambita cifre cu numarul de calatori, cifre supraumflate.
Niciodata TUR nu a comunicat faptul ca tramvaiul e rentabil, incasarile, sau cand vor renunta la subventia primita de la Primarie.
Cu tramvaiele circula in principal pensionarii si elevii care circula gratuit. Tranvaiul nu a fost si probabil nu va fi rentabil niciodata.
Si acum ne reintoarcem la cifrele trambitate de TUR. Popa a fost foarte sifonat de faptul ca tramvaiele au fost cumparate direct de Ministerul Dezvoltarii, in traducere paraindaratul nu a vizitat deloc biroul lui. Omul vrea sa echilibreze acum balanta.
Resita un oras imbatranit, din ce in ce mai plin de pensionari, din care fug tinerii in toate directiile are nevoie de alte 4-6 tramvaie in afara de cele 13 deja existente.
Schema cu autobuzele reaplicata la tramvaie. Popica avea o gramada de autobuze lungi (balenele albastre) pe care le-a donat in Republica Moldova si a cumparat grabit autobuze electrice, pentru ca VERDE.
Sa-l lasam sa se bucure de ele ca de noul impozit majorat cu 70%. La finalul mandatului il vor plati familiile din Primarie probabil la cum se goleste orasul de oameni.
Pe vremuri erau 10.000 și 13.000 de oameni care mergeau la cele două mari făbrici din oraș. Pe lângă ei mai erau câteva mii și la cei doi constructori ai orașului + alte câteva sute la primărie, prefectură, școli, licee, poliție, pompieri, etc. Toți aceștia foloseau transportul în comun pentru a putea ajunge la lucru.
Dacă nu se creează locuri de muncă, ce plimbă tramvaiele mai mari?