fbpx
22.6 C
Reșița
sâmbătă, 23 septembrie 23

Parlamentarii cărășeni dorm în izmene?

Executivul vrea să dubleze (la propunerea PSD) alocația de hrană în spitalele din țară. Desigur, nu va fi o creștere substanțială, de la 11 la 22 de lei, în condițiile în care prețul alimentelor a explodat, asemeni facturilor la gaz, curent, materiale de construcții și tot ceea ce mai există în comerțul românesc.

E un prim pas, având în vedere că la orice „împinge tava“ nu poți să mănânci un prânz mai ieftin de 20 de lei; un prânz și nu 3 mese pe zi cum se întâmplă în spital, pentru pacienți. Și dacă tot vorbim de spitale, haideți să ne îndreptăm atenția asupra SJUR, Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație de săptămâna trecută, dacă nu greșesc, președintele acestui for, dr. Paul Purea a făcut o afirmație șocantă pentru mine: SJUR este singura unitate spitalicească județeană cu datorii; și nu mici, ci de ordinul zecilor de milioane de lei.

Dacă acest lucru este adevărat (și nu am motive să cred că nu e), mă întreb ce fac parlamentarii de Caraș-Severin? Dorm în izmenele cazone? Ei nu sunt votați de electoratul din Caraș-Severin? Spitalul nu e și al lor? Nu au o datorie morală față de această unitate sanitară? De ce nu s-au dus în bloc la ministrul Sănătății (PSD-ist, într-un Guvern de coaliție cu liberalii) să-i solicite ștergerea datoriilor?

Până acum ni se spunea, în diversele discuții purtate cu aceștia, că dacă la Reșița sunt datorii de 20 de milioane de lei, însumate de la toate spitalele din țară, suma e una astronomică și Executivul nu ar putea să achite toate creanțele. Am luat de bună spusele lor, dar în condițiile în care dr. Purea spune altceva, mă întreb care este adevărul?

Preferăm să nu facem nimic, domnilor parlamentari, doar pentru a reuși să o schimbăm pe Alina Stancovici din funcția de manager? Schimbați-o, dar rezolvați și datoriile spitalului. Nu uitați că acum e luna aprilie, iar până în toamnă nu mai e așa mult. Știți care este valoarea facturilor la energie electrică și gaze naturale? Știți că în toamnă am scăpat ca prin urechile acului (tot datorită dnei manager) de a rămâne cu bolnavii în frig, asemeni celor de la Timișoara?

Ia luați-vă voi frumos de mânuță, Vela (fost ministru de Interne), Marșalic (fost director medical al aceluiași spital), Rujan, Mocioalcă (ditamai senatorul cu o tolbă plină de secrete și o viață de om prin Parlamentul României) Hurduzeu (fost președinte de Consiliu Județean), Damian și mergeți fain frumos, pe ușa din dos, (na că fac și rime) la ministrul Sănătății (PSD-ist), la premier (și președinte de partid mâine-poimâine) și rezolvați problema.

A… știți să faceți anticameră doar pentru spitalul cel nou care e un fel de Fata Morgana până la ceva date mai concrete? Sau doar pentru spitalul modular, mai scump de 4 ori decât cel din Caransebeș? Nu pot să nu mă întreb dacă în toate aceste lucruri nu se ascunde un posibil parandărăt pentru cei care au avut aceste idei mărețe. Nu spun că e așa, dar pot să mă întreb.

Aștept, domnilor parlamentari de Caraș-Severin, să vă plecați privire și spre țugulanul de rând din Caraș-Severin, cel care v-a dat votul și v-a făcut oameni; aleși ai neamului. Ia faceți domniile voastre bine și rezolvați problema. Astăzi, cât încă mai sunteți la putere, nu mâine când veniți din nou să ne aburiți cu mai știu eu ce promisiuni electorale prin care să aflăm că ne va cădea pleașca din cer.

Nu mâine, astăzi! Stă în puterea voastră să mișcați lucrurile dacă vreți. Și dacă nu, să ne spuneți să știm și noi că mâine-poimâine e din nou an electoral și nu mai vreau să mă întreb precum cetățeanul turmentat: „Eu cu cine votez?“ !!!

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei