fbpx
31.7 C
Reșița
sâmbătă, 13 iulie 24

Patru persoane rănite, după ce un autoturism s-a izbit de un stâlp pe podul Stavila

Un grav accident de circulație s-a produs aseară la Reșița, pe pasajul din zona Muncitoresc, în apropierea sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin. Patru persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a izbit de un stâlp de iluminat. Una dintre victime a rămas încarcerată fiind nevoie de intervenția pompierilor.

Autoturismul era condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani din Reșița, care se deplasa dinspre Stavila spre centrul civic. Bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat, după care mașina condusă de acesta a fost proiectată într-un alt autoturism care circula în aceeași direcție.

În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a șoferului de 49 de ani, căruia i-au fost recoltate mostre de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Alte trei persoane din același autoturism au fost și ele transportate la spital.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentul Reșița, alături de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei