Pensionar la 45 de ani. Cu o pensie medie de 21.000 de lei. „Este o nesimțire maximă”

Este o nesimțire maximă să ieși la pensie la 45 de ani cu o pensie medie de 21.000 de lei”, a afirmat astăzi la Reșița, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea. Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR a vorbit și despre actuala coaliție de guvernare PSD-PNL, care în opinia lui Ghinea „nu a făcut nimic din ce a promis”.

„La sfârșitul lunii se împlinește un an de când guvernul Ciucă este în funcție și la USR vom scoate cartea neagră a acestei guvernări. Este guvernarea dezastrului economic, este anul cel mai prost pentru economia României de la precedenta criză economică majoră mondială. Suntem la cea mai mare inflație din ultimii 19 ani din România, datoria publică a explodat anul acesta, la fel și cheltuielile publice.

În spațiul public se rostogolesc fel de fel de minciuni. Vedem această aiuritoare competiție între partenerii de guvernare PSD-PNL, care promite mai mult cu privire la creșterea pensiilor. Pensia medie în România este la 1.800 de lei. Noi am făcut acest calcul, iar pe frâna pe care o avem în PNRR, se pot crește pensiile imediat cu 27%, fără nici un fel de problemă. Ei se ceartă dacă să crească cu 10 sau cu 15%, iar în acest timp nu fac absolut nimic pentru a aduce pensiile speciale în limita bunului simț. Nu știu câți români știu că o pensie medie, atenție, nu maximă, o pensie medie de magistrat este de 21.000 de lei. Ieși la pensie ca magistrat în medie la 45 de ani. Cred că este o nesimțire maximă să ieși la pensie la 45 de ani cu o pensie medie de 21.000 de lei.

Am pus în PNRR repararea acestei nedreptăți, curge termenul, la 31 decembrie în acest an ar trebui să avem legislația pentru pensii speciale trecută. Nu există nici măcar un draft. Au stat și s-au chinuit 6 luni să se lupte cu Comisia Europeană să spună că nu există pensii speciale în România. S-au dus la Bruxelles și Ciolacu, și Boloș, și Ciucă, s-au întors așa cum au plecat.

Au spus că fac reforma constituțională, nu s-a mai auzit nimic de acest subiect. Au spus că fac reforma administrației publice. Nimic. Pare că trăim într-un fel de amnezie. A trecut un an de zile de când avem această hipercoaliție care nu a făcut nimic din ce a promis. În schimb, au venit cu niște pachete de legi care nu fac nimic decât să ne întoarcă înapoi”, a afirmat Cristian Ghinea.

Fostul ministru s-a aflat la Reșița alături de europarlamentarul Vlad Botoș și de senatorul Cristian Ghica, cei trei susținând o conferință de presă alături de Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin. Conferința a fost urmată de o întâlnire la care au fost invitați reprezentanți ai mediului de afaceri și ai administrațiilor locale din județ, subiectul de discuție fiind oportunitățile de finanțare care mai există în exercițiu financiar 2014-2020, precum și cele de pe noul exercițiu financiar 2021-2027 și bineînțeles prin intermediul PNRR.

Karina TINCUL

4 COMENTARII

  1. „Este o nesimțire maximă să ieși la pensie la 45 de ani cu o pensie medie de 21.000 de lei”

    E … ”stat de drept” în care fufele câștigă mai bine când dau (și) din gură.

    • Mai ales fufele gen Ghinea. Este de-a dreptul enervant că acest ipochimen, Ghinea, are,,ocazia ” cu ajutorul presei, să ne intoxice cu astfel de aberații, minciuni, ipocrizii etc.,etc.Sunt sătul de astfel de NULITĂȚI și pe plan local dar și național. non valori și excremente.

  2. USR, un partid de frustrați și orgolioși fără măsură!
    Ghinea nu a vorbit și de „realizările” lor de la sănătate, de vaccinurile achiziționate degeaba? Pai alea nu se pun… Nu!?

    • sigur usr si toti romani sunt frustrati, frustrati ca nu mai vor sa plateasca pensii speciale obscene la 45-50 de ani! Nu va e rusine mah trantorilor?! t.u.v.a muma-n c.u.r de tablagii psdn-listi!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei