8.7 C
Reșița
sâmbătă, 21 septembrie 24

Peste 1 miliard de euro, disponibili prin POR 2021-2027 pentru Regiunea Vest

Agenția de Dezvoltare Regională Vest beneficiază de o alocare financiară de peste 1,1 miliarde de euro pentru Programul Operațional Regional Vest 2021-2027, în calitate de autoritate de management.
Pentru a cunoaște nevoile locuitorilor din Regiunea Vest care ar putea beneficia de sprijin prin fonduri europene în vederea creșterii calității vieții, ADR Vest a demarat o consultare publică prin intermediul unui chestionar care trebuie completat până la data de 25 august 2021.
„Chestionarul se adresează cetățenilor, autorităților și instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ, de cercetare, ONG-urilor și IMM-urilor. Respondenții sunt invitați să semnaleze nevoile prioritare ale regiunii și să precizeze dacă activitățile prevăzute în POR 2021-2027 răspund acestora“, a afirmat Sorin Maxim directorul ADR Vest.
Răspunsurile vor fi luate în considerare, corelat cu obiectivele regulamentelor europene. La întâlnirile de lucru avute deja, versiunea de lucru a programului ADR Vest, transmisă spre analiză Comisiei Europene, a fost apreciată de aceasta.

POR Vest 2021—2027 acoperă diverse domenii, precum inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea eficiența energetică, infrastructura verde, regenerarea urbană, mobilitatea, investițiile verzi, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural. Actuala versiune de lucru a POR 2021-2027 și un rezumat al acesteia pot fi consultate pe site-ul ADR Vest.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei