Trec adesea pe lângă obiective (foste) industriale, (foste) sportive, (foste) culturale și, cu toate că nu sunt nostalgic din fire, mă apucă dracii când văd cu câtă nesimțire și indiferență sunt privite toate câte-au fost. Nu de către cei care ne conduc ci de către noi, azi trecători nepăsători, mai ieri participanți direct sau spectatori la tot ce azi vedem că se dărâmă. Spun că nu mă aștept la liderii politici și la marionetele lor numite în funcții de directori să dea strălucirea de altădată acestor ,,case de cultură” din motive simple. Nu știu, nu se pricep și nici interes nu au. Căci, nu mai suntem naivii din anii ’90, știm și vedem, chiar orbi de-am fi, care este rolul lor în Lumea Noastră.
Deci, prieteni, nu despre ei este vorba ci despre noi, cei mulți. Care, luați de fel-de-fel de valuri, nu mai vedem, nu mai auzim, nu mai vrem să știm. Temple ale industriei românești, de pe vremea când SUA nu exista pe harta lumii, au devenit proprietatea nimănui sau a unui ,,investitor” care le lasă de izbeliște sau le dărâmă că vrea mușchii lui și noi tăcem. Cea mai mare Uzină Cocso-Chimică din S-E Europei, dată în folosință în decembrie 1989, a fost rasă de pe fața pământului și nici parastas cum se cuvine n-a avut. S-au detonat furnale și noi, spectatori clandestini, am căscat gura ca la circul ,,Europa” ce își întindea pe vremuri corturile în preajma gării Câlnic, azi, părăsită și ea, Gara de Nord.
În aceeași nepăsare s-a pus lacăt pe Casa de Cultură și Teatrul din Reșița noastră căci, cică, nu avem ce face, a fost ,,preluată” de către unul Chebuțiu. Zău, bă? Chiar nu aveți ce să faceți ? Dar noi, spectatorii atâtor acțiuni culturale de altădată, nu aveam ce face? Aveam și avem.
Nu voi înșira aici toate obiectivele dragi reșițenilor care au dispărut din calea noastră pur și simplu. Și puținele care au rămas vor dispărea și ele. Așez alături fotografii cu două dintre cele care ar trebui să ne trezească. Unul dintre ele este o fostă operă de artă din Parcul Tricolorului din Reșița, care după ce a ținut în spinarea ei câteva tone de nisip, în numele Păcii, a fost lăsată în voia soartei. Zic fostă pentru că așa cum arată acum este orice numai ce ar trebui să fie nu este. O altă „operă“ a neglijenței este…Casa de Cultură din cartierul reșițean Țerova care este total abandonată de câțiva ani și arată precum sălașele părăsite ale țerovenilor.
Despre celebra Casă de Cultură din Reșița, scoasă la mezat, și care ar putea fi recuperată de către Primărie și redată culturii și nu altor scopuri, cu altă ocazie…
Mihai SPRÎNCEANĂ
Offf, nea’ Sprinceană (scuze pentru „nea”, dar în tot ce scrii se poate înțelege că ți se potrivește)!
Aș zice că faptele sunt fapte (chestia cu americanii care au luat moca CSRul, cu Chebuțiu care a luat moca din UCMR tot ce s-a putut valorifica simplu și imediat etc.)! Dar ar trebui să recunoaștem că, oricât de nostalgici am fi, unele „capacități” s-au născut moarte, altele nu aveau nicio șansă de supraviețuire „prin forțe proprii”, așa că au fost victime „obiective” ale economiei „de piață”! În ceea ce privește „mânăriile”, atât cele menționate în articol cât și toate celelalte care au ieșit și mai ies la lumină, hmmm… să nu uităm că ani buni de zile, principala problemă a reșițenilor era să-și asigure traiul zilnic, nu soarta diferitelor „edificii”!
Pai la cultura a fost pusa o analfabeta pe pile si relatii de la partid. Aia nu a citit o carte in viata ei si a fost pusa sa conduca cultura din Caras-Severin… Interesati-va cine este Nicoleta Moise … Sa speram ca la un moment dat vom scapa de asemenea scursuri puse in fruntea institutilor..