8.2 C
Reșița
duminică, 07 decembrie 25

„Pohta ce-am pohtit”, spune PSD-ul în Consiliul Județean

Repartizarea sumei pentru echilibrarea bugetelor locale a consumat multă energie în plenul ședinței Consiliului Județean Caraș-Severin de săptămâna aceasta.

La un moment dat, au fost chiar trei proiecte de hotărâre cu același subiect: unul inițiat de președintele CJ, Romeo Dunca, unul de consilierul PSD Ioan Crina și încă unul, al vicepreședintelui Marius Isac. Până la urmă, două au fost retrase, și a rămas cel propus de vicepreședinte, dar și acesta amendat de PSD.

Eu l-am retras, că era hilar să depunem 3 proiecte de hotărâre pe același subiect”, a afirmat consilierul PSD, Ioan Crina.

Întrebat care au fost criteriile prin care s-au repartizat sumele, acesta a încercat să explice totul, dar mai pe ocolite:

În general sunt criterii prin care am crezut noi de cuviință că ar rezolva unele probleme. E greu de explicat pentru fiecare în parte. De exemplu, de la Reșița am luat pe considerentul că a primit și 12 milioane de la Guvernul României, și am crescut la Oravița. Intenția asta a fost, de a rezolva într-un fel sau altul bugetele comunelor.

Ați văzut că inclusiv Timișul, la Lugoj și Timișoara a dat zero lei. Tocmai pe considerentul că parte din impozitul pe salariu și unele taxe ale instituțiilor județene, cum este Direcția Silvică, de exemplu, plătesc la Reșița și intră în bugetul municipiului, deci de asta s-a făcut o distincție.

Normal, de exemplu, pentru localități mici cum sunt Ciudanovița sau Gârnic, pentru ei contează foarte mult sumele acestea. La Reșița nu se simte, sau la Caransebeș, dar la ei se simte foarte mult”, a spus Ioan Crina.

Cum s-ar spune, pentru PSD, s-a îndeplinit „Pohta ce-am pohtit-o eu”, cum au rămas în istorie celebrele cuvinte rostite de Mihai Viteazul.

Daniela TUDOR

4 COMENTARII

  1. ”… Normal, de exemplu, pentru localități mici cum sunt Ciudanovița sau Gârnic, pentru ei contează foarte mult sumele acestea…” a spus Ioan Crina.

    Principiul pare corect, de la jumi-juma (Dunca) spre „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi” (N.T.)
    Altfel … banul la ban trage. păduchele la păduche și tăițelul la tăițel 🙂

  2. Deci criteriile sunt greu de explicat! Respectiv, repartizarea fondurilor s-a făcut după afinități politice! Criteriul a fost” Cine poate, oase roade!” Crina ii crede pe alegători ca fiind iobagi pe moșia lu’ tac’su… Dar vine votul…

  3. Cine la îndemnat pe edilul resitean, cu delir de providential, sa acceseze proiecte, fără a se gândi daca are bani pentru studii documentații tehnice și cofinantare?Si nu numai el a procedat astfel, ci mai toti alesii locali.Dar explicațiile d-nului Crina sunt pertinente.Impozitul de salarii de la nivelul municipiului Resita ,întra în bugetul local,deasemenea alte taxe.Nici un primar, din ,județul CS nu si-a permis sa devasteze cu șantiere localitatea, motivând modernizares, ca individul Popa I.Acest individ are statut de vedeta în partid ,și prin partea de Vest a tarii, dar orgoliile, ambițiile și stilul conflictiv violenta, la propriu, la care recurge împotriva adversarilor politici îl descalifica pentru o funcție de demnitate publica.Cum arata orașul la aceasta data ,este o situație care va dăinui încă luni și luni de zile cu toate consecintele , pentru depășirea termenului de finalizare a investiției cu tramvaiul turcesc,o povara pentru bugetul local.

  4. Comentariile nefavorabile edilului Popa I. Le respingeti.Asa este deontologic cand mimezi imparțialitatea și ai partidul în suflet.Morala unei fabule este valabila : ,,când toporul are coada, copacii nu rămân în picioare,,Din păcate cozile de topor fac parte din peisajul presei provinciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei