Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin anunță măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în contextul minivacanței prilejuite de Rusalii. În această perioadă, oamenii legii vor acționa zilnic în teren, cu efective sporite, pentru prevenirea incidentelor și creșterea gradului de siguranță, atât în zonele urbane, cât și în cele turistice.
Potrivit reprezentanților IPJ, dispozitivele de ordine publică vor fi concentrate în special în zonele aglomerate, în apropierea lăcașurilor de cult, în stațiunile turistice și pe principalele artere rutiere din județ. De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată zonelor montane, unde se estimează un aflux crescut de turiști.
Polițiștii vor desfășura activități de patrulare și prevenire a faptelor antisociale, urmărind totodată fluidizarea traficului rutier. În acest sens, echipajele de la rutieră vor fi prezente pe drumurile naționale, europene și județene pentru a depista și sancționa abaterile de la legislația în vigoare.
Printre principalele nereguli vizate se numără depășirea limitei legale de viteză, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și efectuarea manevrelor periculoase în trafic.
Recomandări pentru participanții la trafic
Polițiștii le reamintesc șoferilor câteva reguli esențiale pentru a evita producerea accidentelor:
respectarea regulilor de circulație și a indicațiilor polițiștilor;
adaptarea vitezei la condițiile de drum și trafic;
evitarea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise;
manifestarea prudenței și răbdării în trafic.
În același timp, cetățenii sunt sfătuiți să fie vigilenți și în privința bunurilor personale. Poliția recomandă securizarea locuințelor înainte de plecarea de acasă și evitarea publicării pe rețelele sociale a informațiilor privind absența din locuință, pentru a reduce riscul de a deveni victime ale infracțiunilor.
Autoritățile transmit că scopul acestor măsuri este ca întreaga comunitate să se bucure de minivacanță în condiții de siguranță, fără evenimente neplăcute.
Lorena POENARU

















