18.4 C
Reșița
sâmbătă, 27 septembrie 25

Pompierii, vedete la „Noaptea Cercetătorilor”

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin au fost prezenți la Festivalul de Științe pentru copii „Noaptea Cercetătorilor”, eveniment organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan, la Centrul Universitar UBB din Reșița.

Vizitatorii, indiferent de vârstă, au avut prilejul să descopere îndeaproape universul intervențiilor de urgență. Publicul a putut: să exploreze echipamentele folosite în misiuni, să afle informații despre cariera de pompier, să participe la demonstrații interactive despre siguranță și prevenire.

Copiii au fost cei mai entuziasmați participanți, încântați să îmbrace echipamentele de protecție, să adreseze întrebări salvatorilor și să trăiască, chiar și pentru câteva clipe, emoția unei intervenții reale.

Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru oportunitatea de a arăta cum știința, tehnologia și pregătirea continuă ne ajută să fim mai eficienți, mai bine echipați și mai aproape de comunitate, zi de zi!”, au transmis reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Evenimentul a demonstrat încă o dată că educația pentru prevenire, curiozitatea și dorința de cunoaștere pot merge mână în mână cu interacțiunea directă dintre specialiști și comunitate.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei