-0.4 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

Primăria Reșița emite obligațiuni pentru cofinanțarea proiectelor! „Sunt bucuros că am pornit pe acest drum”

Primăria Reșița va emite obligațiuni pentru a putea acoperi cheltuielile neeligibile și cofinanțările la proiectele derulate de fonduri europene. Este o premieră pentru municipiul Reșița, fiind pentru prima dată când administrația publică locală își propune să obțină o finanțare din alte surse decât cele bancare sau din fonduri naționale ori europene.

Proiectul de hotărâre prin care se dorește aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne prin emisiune de obligațiuni municipale pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local a fost prezentat astăzi consilierilor locali reșițeni de primarul Ioan Popa, alături de Valentin Miron, reprezentantul VMB Partners, consultant în vederea atragerii de fonduri pentru autoritățile publice locale, companie cu o activitate de peste 20 de ani în România.

„Obligațiunile permit autorităților locale să facă împrumuturi care să convină autorității locale, nu băncii. Dobânda este mai mare decât la depozit, dar pentru unitatea administrativ-teritorială este mai mică decât dacă ia un credit la bancă și toată lumea este fericită. Și cetățenii că au unde să își plaseze banii cu randament mai bun, și unitatea administrativ-teritorială, că ia un împrumut mai ieftin decât de la bancă.

Valentin Miron

Dacă luăm un credit, peste un an, doi, trei, începem să plătim înapoi. La obligațiuni nu este așa, îl luăm pe 10 și de abia la sfârșit plătim și la sfârșit nu se plătește din veniturile proprii, ci dintr-o refinanțare, printr-o altă emisiune de obligațiuni”, a explicat Valentin Miron, fără a reuși însă să îi convingă pe consilierii PSD și PRO România, care au votat împotriva proiectului, considerând că este unul precipitat și riscant, dar și că nu li se oferă suficiente detalii legate de această finanțare.

Propunerea edilului s-a bucurat însă de suportul consilierilor liberali, mai convinși se pare de oportunitatea și necesitatea obținerii unei astfel de finanțări pentru asigurarea cofinanțărilor sau a cheltuielilor neeligibile pe care le presupune derularea unor proiecte majore ale Primăriei Reșița, printre care cel de reintroducere a tramvaiului, reconversia funicularului, realizarea domeniului turistic Semenic, ridicarea unui spital județean nou sau modernizarea căii ferate Reșița-Timișoara.

„De ce emiterea de obligațiuni? Din două motive: unul este legat de faptul că instrumentele bancare clasice, creditarea bancară este una, din punctul meu de vedere, nerecomandată astăzi. Suntem într-o piață foarte volatilă, o piață în care dobânzile cresc, toată lumea frânează, toată lumea este panicată de ce se întâmplă și emisiunea unor obligațiuni presupune că îți aduci alături de Primărie investitori, fonduri mutuale, fonduri de pensii, care cred în ceea ce face orașul și în proiectele orașului. Pe de altă parte, nu ai o constrângere de timp, de a rambursa anumite sume.

Al doilea aspect este legat de faptul că poți să ai o anumită flexibilitate în utilizarea resursei financiare. Dacă un credit bancar este luat pentru un anumit tip de investiții și acolo trebuie să îl țintești de la A la Z, acest mod în care ți se încarcă conturile bancare cu o anumită sumă de bani îți este la dispoziție să faci anumite permutări spre alte proiecte, dacă ți-ai asigurat cofinanțarea din fonduri nerambursabile. Le mulțumesc colegilor mei care au înțeles că este vital să ne asigurăm acest buffer, acest fond cu care să ne cofinanțăm proiectele pe care le avem acum sau în viitor, înțeleg și preocuparea colegilor de stânga legată de oportunitatea acestor demersuri și sunt bucuros că am pornit pe această stradă.

Drumul este lung, trebuie să facem certificarea Primăriei, o auditarea cu un auditor din cei mari la nivel mondial și după aceea să lansăm emisiunea de bonduri. Este o procedură care durează între 6 și 8 luni, dar eu sunt  foarte încrezător că o vom duce la bun sfârșit”, a explicat primarul Ioan Popa.

Valoarea finanțării rambursabile interne se ridică la suma de 85 de milioane de lei, emisiunea de obligațiuni urmând să aibă o maturitate de maxim 10 ani. Primăria Reșița este la primul proiect de acest fel, spre deosebire de alte autorități publice din țară, cum ar fi primăriile din București, Timișoara, Târgu Mureș, Predeal sau Alba Iulia care au apelează la emisiunea de obligațiuni deja de ani de zile.

 

Karina TINCUL

6 COMENTARII

  1. Vrăjeală ieftină și rahaturile. A datde greu ,bani din….,o dă la scăldat. Cât de prost poate să fie omul care-l crede pe ipochimen ?Așa vom rămâne, urbea bombardată .

  2. Omul asta ne duce la sapa de lemn,cu ideile lui aberante. Tramvai inutil,funicular, semenicul la schi. Vinde iluzii la resiteni? Alo consilieri locali,chiar puneti botul la prostiile lui? Va duceti de ripa toti,nu va mai voteaza nimeni,aiuriti ce sinreti. Ruinati orasul pe aiurelile primarului???

  3. O idee buna ,pt ca obligatiunile sunt garantate de stat.Asta este sigur! Daca ar fi pe un an ,maxim trei cred ca s-ar gasii destui doritori.Nu s-a spus nimic de dobanda si alte conditii ,deci inca nu s-au eliberat aceste obligatiuni.

    • Care stat, șef?Ești colonie, ești cloacă hazna a Europei. Lasă prafurile și privește realitatea.

  4. Superb ! Astept pe toti cei care sustineau in gura mare proiectele vizionarului sa își investeasca economiile. Nu va zgarciti ! Astept primele postari pe fb cu poze cu comentarii , laude etc ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei