fbpx
2.7 C
Reșița
vineri, 19 aprilie 24

Primarul Popa, optimist: „Până la sfârșitul anului vom avea garniturile aici și vom fi licențiați”

Primarul municipiului Reșița declara în urmă cu câțiva ani, în cadrul unei emisiuni live la Reper 24, că și-a propus ca societatea Transport Urban Reșița să obțină licență și pentru transportul pe cale ferată și să pună în circulație un tram-tren între Reșița Nord și Reșița Sud. Între timp, planurile edilului reșițean s-au schimbat. Nu a renunțat la ideea de a licenția TUR-ul pentru transportul feroviar, ba chiar dimpotrivă. Ioan Popa și-a propus ca TUR-ul să opereze nu doar pe linia Reșița Nord-Reșița Sud, ci să asigure transportul călătorilor până la Timișoara. Documentele sunt deja pregătite și s-au demarat discuții și pentru aducerea în România a trei garnituri de tren din Germania, anunță primarul Popa. Totul, în preambulul mult mai ambițiosului proiect de modernizare a căii ferate Reșița-Timișoara și de achiziție de trenuri cu propulsie pe hidrogen.

Reșița, prin Transport Urban Reșița, a demarat deja documentația pentru a se califica să facă operațiuni pe calea ferată. Suntem în discuții aprofundate și cu Primăria de la Karlsruhe, care ne va pune la dispoziție trei garnituri, trei materiale rulante. Am fost de câteva ori în Germania pe tema asta. La ora asta se face o modificare astfel încât ele să poată să meargă și pe linie electrificată și neectrificată, atașându-se acestor garnituri niște generatoare de curent, astfel încât ele să poată funcționa tot timpul electric.

Beneficiem acolo și de ajutorul și sprijinul lui Werner Hehn, un reșițean plecat în Baden-Baden de peste 30 de ani, om care are un spirit viu și care ține legătura cu noi și pe calea aceasta îi mulțumesc de sprijin în acest demers.

Sunt niște garnituri second-hand, pe care le vom folosi pe calea ferată Reșița-Timișoara, ca să ne putem licenția până la finalizarea proiectului în care vom beneficia sper, de acele trenuri cu propulsie pe hidrogen.

Cred că până la sfârșitul anului vom avea garniturile aici și vom fi licențiați”, a precizat primarul Ioan Popa, cu ocazia semnării contractului de realizare a studiului de fezabilitate pentru proiectul „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră”.

Citește si:  Trenul cu hidrogen care a speriat Vestul se pune încet în mișcare!

Conform edilului reșițean, ultimele tendințe în Europa în ceea ce privește transportul feroviar regional, este ca acesta să se realizeze cu trenuri cu capacitate de aproximativ 150 de locuri.

Asta înseamnă un material rulant sau un tren scurt, ușor, care nu are inerție mare, frânează repede, accelerează repede și atunci distanțele se parcurg într-un timp mai scurt. Acesta este și tendința pe care noi vrem să marșăm”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

4 COMENTARII

  1. „Sunt niște garnituri second-hand, pe care le vom folosi …

    Dacă nu cal (tramvai) bun şi măgar, da’ second.
    Că neamţu’ tre’ să vândă şi el deşeuri la cineva şi l-a găsit pe ăsta („să marşăm”).
    Marş!

  2. Ne aduce trenu second-hand, sa mergem la munca la Timișoara cu el ca nomazi, ca in Reșița nu-i in stare sa atraga ceva concret , numa promisiuni… Deschide resita … Vorbe din campanie, ne deschide alte direcții catre west

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei