Începem anul 2022 cu sabia valului 5 deasupra capului; școală mai prin bănci, mai prin online, populație vaccinată și nu prea, spitale puține, fără medicamente dar colcăind de nozocomiale, personal medical sictirit și obosit de o luptă inegală, pentru care nu au fost pregătiți și nici nu sunt ajutați.
Mie mi-a plăcut mereu matematica; e o știință exactă, unde nu ține cu „papagalul“, nu merge să o faci din vorbe frumos meșteșugite precum cele ale politicienilor. O știință exactă, unde 1+1 face întotdeauna 2, indiferent de locul în care te afli pe planetă.
Și dacă tot am amintit de planetă și de matematică, vă propun un exerciție de clasa a IV-a: dacă suntem 7,9 miliarde de oameni pe planetă și de virusul ăsta provenit de la un liliac chinezesc (mai crede cineva așa ceva?) au murit 57 de milioane de oameni, regula de 3 simple ne spune că s-a stins din viață 0,7% din populație.
E trist că au murit, dar în matematică nu e loc de sentimentalisme; încercăm să fim realiști. Adică au murit 0,7% din oameni de acest virus. Au fost înregistrate în statisticile oficiale 289 de milioane de cazuri de infecție și au murit 5,44 de milioane de oameni; din 8 miliarde. Dar am distrus economia globală, am dat peste cap viețile a miliarde de oameni, am sărăcit o planetă, totul pentru ca unii (puțini la număr) să profite material de pe urma acestui virus.
Madam Lagarde (din aceeași pepinieră cu neomarxistul Cioloș), care a condus la un moment dat Banca Mondială, spune ca sunt prea mulți bătrâni în lume; prea mulți și inutili, care doar consumă și nu produc nimic. Măi să fie…. Păi cum să scăpăm de ei? Păi îi ținem în câmpul muncii până la 70 de ani (să iasă cu picioarele înainde de la servici, spre asta tindem. Vă amintiți? Un alt neomarxist din aceeași tabără), mai scăpăm câte un virus pe planetă, mai scoatem niște medicamente din lista de compensate și țac – pac, se rezolvă problema. Cinic, nu?
Între timp producem un vaccin pe repede înainte din care trebuie să facem 2, 3…n doze pentru a ne feri de boală, dar ea, parșiva, tot înbolnăvește populația și tot ucide. Da, dar țările plătesc miliarde de euro, dolari, lire sterline, care ajung doar în câteva buzunare. Nu sunt conspiraționist, ci doar unul dintre cei care au iubit matematica și spre deosebire de alții îmi folosesc bruma de materie cenușie să mai și gândesc, nu să iau totul de-a gata, cum îmi spun alții că ar trebui să fac.
Nu dau soluții, nu e treaba mea și nici nu încerc să-mi impun punctul de vedere. Am făcut doar o demonstrație de aritmetică pură din care fiecare înțelege ce vrea și cât vrea. Sunt doar o simplă furnicuță din cele aproape 8 miliarde câte există pe lumea asta. Dar aș fi de-a dreptul fericit dacă și alții ar începe să gândească singuri.
E poate dorința mea, acum, la început de an 2022. Vorba tatălui meu: „Mă, fii deștept că țara geme de proști“!
Dan AGACHE