fbpx
-9.3 C
Reșița
marți, 07 februarie 23

Proteste la ISJ! Directorii amenință: „O să ne adresăm Ministerului printr-un Memoriu!”

Peste 80 de profesori de la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” și Colegiul Național „Mircea Eliade” au luat cu asalt sediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin nemulțumiți de decizia pe care urmează să o ia conducerea ISJ cu privire la reducerea numărului de clase la trei licee reșițene, cele două amintite mai sus, precum și la Liceul Teoretic „Traian Vuia”.

Dascălii s-au arătat indignați de hotărârea discreționară a ISJ-ului ca urmare a faptului că doar unele licee sunt supuse acestei decizii dure, în timp ce Colegiul Național „Traian Lalescu” ar fi scutit de această situație.

Nu poți să tai clasa din nou de la „Mircea Eliade”, după ce acum 2 ani ai tăiat o clasa de a IX-a doar de la „Eliade”, după ce anul trecut ISJ-ul a vrut să taie tot la Eliade și am reușit să o recuperam la Minister, având în vedere că era clasa de bilingv, clasă unică la nivel de județ. Noi ne-am făcut clasele de liceu, la clasa de bilingv am avut și concurență de 3 elevi pe un loc, iar la clasa a XII-a am avut procent de  promovabilitate de 96%, iar la promoția curentă, chiar 100%.

spot_img

Drumul nostru de 1 an de zile este unul clar, unul al performanței. Nu poți să fii inspectorul școlar general doar al unui liceu, cel de „Arte” sau al Colegiului Național „Traian Lalescu”. De la „Traian Lalescu” nu s-a tăiat nicio clasă. Adică înțeleg că ei rămân cu 4 clase de a IX-a și „Eliade” cu două clase și vreți să jucăm cu șanse egale?

Întreb și eu, ce performanțe are școala respectivă, are multitudine de premii naționale ? Nu cred! Acolo, la naționale se măsoară performanța! Unii spun că sunt rezultate la Bacalaureat foarte bune.  Iertați-mă,  dar lucrează cu elevi foarte buni. Mediile lor de admitere la liceu sunt foarte ridicate și, de pildă, anul acesta la clasa de Științe, ultima medie a fost 8,95 la LMF. Sunt curios câți elevi dintre aceștia finalizează clasa a XII-a, câți intră în Bacalaureat, câți îl iau și cu ce note, dacă notele vor fi peste 8,95? Pentru că altfel este regres, nu progres, nu performanță. Cred că performnața se măsoară în progresul școlar, altfel ne păcălim singuri”, a declarat directorul Colegiului Național „Mircea Eliade”, Marius Cornici.

Totodată, conducerea liceului afirmă că este profund injust faptul ca Primăria Reșița insistă pentru clase la Colegiul Național „Traian Lalescu” și politica nu ar avea ce căuta în aceste decizii care nu sunt discutate obiectiv. Dascălii susțin că deși au performanță, riscă să intre pe anumite catedre în restrângeri de activitate. În acest context, profesorii amenință că se vor adresa Ministerului printr-un Memoriu, daca decizia va fi nevaforabila, și nu vor înceta să protesteze, pichetând ISJ-ul.

La rândul său, directorul Colegiului Național „Diaconovici Tietz”, Viorica Gârtoi a declarat pentru Reper24: „Am înțeles că vom rămâne fără o clasă pentru că pe Reșița este un excedent de 3,6 clase și că s-a hotărât să se taie fără a se ține cont de anumite criterii. Dorința noastră a fost să ni se explice care sunt criteriile care au stat la baza acordării avizului planului de școlarizare, pentru că de la unii a fost tăiat și de la unii nu.

Ne doare că în fiecare an criteriile sunt stabilite în funcție de cei care ar trebui să iasă pe primul loc. Ni s-a spus să avem un procent foarte mare la BAC. Anul trecut am avut un procent de 98%, anul acesta însă s-a schimbat criteriul. Acum doi ani ni s-a spus că nu am avut opțiuni. Anul trecut am avut opțiuni și nu a mai contat, așadar criteriile sunt în funcție de cine ar trebui să iasă câștigător, nu sunt stabilite de la începutul anului școlar sau cu câțiva ani înainte ca să știm la ce trebuie să ne raportăm.

Nu contează că avem titlu de Școală Europeană, titlu de Colegiu Național, foarte multe proiecte europene. Anul trecut în jur de 50 de elevi au fost în mobilități în Franța, Polonia, sau Germania, avem și foarte mulți copii care vin și din afară, iar procentul ni s-a cerut doar pentru clasa a IX-a și nu raportat la numărul de clase”.

Reper 24 a cerut un punct de vedere și din partea conducerii ISJ, inspectorul școlar general Carina Pristavu precizând că decizia nu este finală, fiind urmată inițial o procedură de aprobare a cifrei de școlarizare pentru clasele de început, pentru anul școlar 2023-2024 prin parcurgerea mai multor etape.

„Prima etapă de la care am pornit au fost propunerile înaintate de către Consiliile de Administrație ale școlilor, așa cum au fost ele avizate de conducerea școlilor respective și ceea ce a ajuns în final la ISJ s-a centralizat. Am luat în considerare, ca și mod de consultare, studiul realizat de CJRAE, cu opțiunile absolvenților de clasa a VIII-a, am verificat și mediile de promovabilitate de la Bacalaureat pentru fiecare liceu în parte, respectiv media ponderată a admiterii pe ultimul an școlar și am luat în considerare inclusiv resursele umane, am făcut referire la modul de încadrare și statutul cadrelor didactice pe fiecare unitate de învățământ de la nivelul județului. Fiecare inspector școlar responsabil de zonă a prezentat un raport motivat cu privire la cifra de școlarizare propusă pentru fiecare unitate de învățământ pe care o are în coordonare. A avut loc întâlnirea cu toți acești inspectori școlari care cunosc problemele și specificitatea fiecărui liceu în parte.

Am dezbătut luând în vedere strategia de dezvoltare instituțională a ISJ unde noi ne-am stabilit niște ținte strategice, ținte stabilite și pe baza strategiei de dezvoltare locală a municipiului Reșița, cât și a direcțiilor de acțiune care vor fi propuse în strategia de dezvoltare a județului Caraș-Severin, în județul Caraș-Severin fiind nevoie de resursă umană care să aibă o calificare pentru a fi direct integrată pe piața muncii pe calificările de care sunt intereați angajatorii”, a precizat Carina Pristavu, inspector școlar general.

Inspectorul general a menționat că în luna decembrie în cadrul Consiliului de Dezvoltare Locală a Parteneriatului social convocat de ISJ într-o ședință, s-a aprobat cifra de școlarizare pentru învățământul tehnologic, profesional și dual.

S-a constatat că, din păcate, pe liceele teoretice nu se mai atrag atât de mulți elevi absolvenți de clasa a VIII-a înspre liceele din Reșița, pe cât și-ar fi dorit ISJ-ul, context în care se prevede punerea unui accent pe învățământul tehnologic.

Știu că există nemulțumiri și îi înțeleg, dar odată și odată trebuia să luăm această decizie, deși nu se pune problema reducerii de personal, profesorii pot merge în completare pe desciplină cu alte ore, dar rămân titulari în sistem, nu se pune problema să rămână fără post, cu aceste reduceri, deși mă exprim greșit, nu sunt reduceri, sunt evidențe, atâtea clase putem realiza, raportat la numărul de elevi”, a concluzionat Carina Pristavu, inspector școlar general.

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

4 COMENTARII

  1. Populatia orasului s-a redus aproape la jumatate in raport cu 1990. Clasele de la profile teoretice cred ca au crescut. Merg elevi foarte slab pregatiti spre licee teoretice. 4 licee teoretice la populatia Resitei este cam mult. Ar trebui pusa serios problema reorganizarii. Sau se asteapta desfintarea de la sine? Daca se doreste o regenerare a industriei resitene este necesar sa mearga elevii si spre tehnic si professional. Si este necesara orientare corecta in cariera. In articol nu se vorbeste despre elevi. Se vorbeste despre catedrele profesorilor.

  2. ”Dascălii s-au arătat indignați …”

    Elevii nu s-au arătat indignați (de panouri fotovoltaice rotative) și trebuie aliniați eficient în susținerea politicii ”investițiilor” partidului.
    Restul sunt detalii … aiurea în tramvai.
    Care tramvai nu s-a arătat …

  3. dascali „indignati” chiar si in vremuri moderne….si cu fusta de un sfert de metru deasupra genunchilor, modele pentru mai tinerele eleve, nu?…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei