Consilierii locali reșițeni au aprobat în cea mai recentă ședință ordinară un proiect de hotărâre privind achiziția unui teren aflat în proprietatea privată a UAT Ezeriș. Conform primarului Ioan Popa, administrația locală reșițeană are nevoie de acel teren pentru implementarea proiectului de realizare a unei legături rutiere între DN 58 și Valea Țerovei.
Potrivit referatului de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre, este vorba de un teren în suprafață de 926 de metri pătrați, situat administrativ în UAT comuna Ezeriș, zona km 8, teren pentru care administrația reșițeană plătește 9.217 euro.
„Este vorba de un teren situat la km 8, acolo unde pornește viitoarea centură sau semi centură a Reșiței spre zona Țerova, Uzina cocso-chimică sau parcul industrial, dacă vreți. Era un teren care era parțial al Primăriei Ezeriș.
Ne-am înțeles cu cei de la Primăria Ezeriș și vom achiziționa acel teren ca să putem să facem sensul giratoriu acolo, obligatoriu ca să putem să accesăm fonduri europene pentru centura respectivă. Este un proiect de 9 milioane de euro, vorbim de 5 km de drumuri noi-nouțe”, a precizat primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL



















Popica intra tare in afaceri imobiliare anul asta.
Se poate avanta cat vrea el.Orasul si judetul sunt in moarte clinica de mai multi ani.Cu un tramvai si ceva partii nu se rezolva nimic.Singapore sa faca bine sa emita deciziile de pensionare,amanate de 7 luni!Stim ca nu mai sunt bani dar macar hartii sa dati!
Oare nu se putea face un schimb de terenuri….10 mii de euro pentru mai puțin de o mie de metri pătrați în extravilan…de unde ați scos preturile astea aberante? De fapt e ban public și nu contează…plătesc reșițenii!
Managementul pe bani publici e diferit de ăla pe banii proprii. S-ar fi gândit chelu la un schimb daca trebuia să scoată din buzunarul lui, dar scoțând din buzunarul primăriei nu contează, ba chiar crează un precedent statistic, adică se consemnează că prețul la teren extravilan in zonă e de 10euro/mp. Numărul unu pe jnăpăneală o comite din nou.
Am un teren de 2000 mp pe Ranchina, nu vrea primăria sa îl cumpere….ieftin, la 10 euro metrul patrat?