Consilierii locali reșițeni au aprobat ieri o inițiativă inedită pentru România: achiziționarea a șase defibrilatoare semiautomate, care vor fi instalate în stațiile de tramvai din oraș. Aceste echipamente medicale, alături de cutiile de protecție, vor fi amplasate în zone cu trafic intens, pentru a oferi un prim ajutor rapid în situații de urgență.
Măsură inspirată din Occident, menită să salveze vieți
Primarul Ioan Popa a explicat că ideea a venit în urma unei discuții cu reprezentanții ISU Semenic și UPU, care au propus instalarea unor astfel de dispozitive în spații publice. Deși inițial s-a luat în calcul un protocol mai complex, s-a decis că aceste defibrilatoare sunt suficient de simple pentru a fi utilizate de orice cetățean, cu condiția să urmeze instrucțiunile clare.
„A fost o discuție pe care am avut-o cu reprezentanții ISU Semenic și UPU, în urmă cu 4-5 luni, în care au venit cu această idee. Și inițial am considerat că ar fi bine să facem un protocol, să-l luăm împreună, dar ulterior am zis că este o chestiune pe care poate să o folosească orice om care știe să citească și poate să urmărească cinci, șase pași progresiv și am decis cu consilierii locali să achiziționăm defibrilatoarele.
Le vom pune probabil la Kaufland, Victoria, Intim, Universitate, Nera și Muncitoresc. În România nu știu dacă mai sunt sau nu sunt, dar în Occident sunt multe orașe care au așa ceva și sunt situații în care sunt oameni care fac infarct și acest instrument poate să le salveze viața”, a explicat primarul Ioan Popa.

Conform referatului de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre, utilizarea acestor defibrilatoare în situații de urgență va fi sprijinită de o comunicare rapidă cu structurile de specialitate, precum Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), Serviciul Județean de Urgență (SJUR) și ISU.
De asemenea, pentru a preveni vandalismul și a asigura buna funcționare a echipamentelor, locațiile în care vor fi amplasate defibrilatoarele vor fi monitorizate permanent de societatea Transport Urban Reșița, prin sistemul de supraveghere video deja existent.
Karina TINCUL



















Din ce cauză fac infarct ?
Păi fac infarct din mai multe motive-
1- se sperie de la viteză că inițial era vorba că o să facă 15 minute tramvaiul dintr-un capăt în altul. (Țineți minte prosteala cu orașul de 15minute?) 😅
2- de la aglomerație, că cică se cară lumea in draci. (Au anunțat un milion de călători în 2 luni. 😂)
3- mulți fac infarct și că nu mai fac față la minciuni și sforăieli bijnițăresti.
4- poate fi și de la bocăneală și troncaneala că sunt câteva tramvaie care fac deja ca toți dracii fiind de foarte buna calitate ( a costat aproape 2 milioane de euro unul, în condițiile în care Timișoara a luat tot din Turcia, de capacitate dubla la jumătate de preț)
5- mulți fac infarct și fiindcă știu că oricum ar fi bijnitarul va ieși primar atâta timp cât va vrea el. Orice ar face, oricat și-ar bate joc de orașul ăsta, tot el va fi reales pentru că deja s-au dat cărțile.
De saracie si trai boschetaresc.De bine ce se traieste in orasul butique!
”s-a decis că aceste defibrilatoare sunt suficient de simple pentru a fi utilizate de orice cetățean, cu condiția să urmeze instrucțiunile clare.”
–
Asomatoare nu se pun la dispoziția cetățenilor?