După o săptămână solicitantă, ai putea pune totul pe pauză, măcar pentru o seară. Iar în cazul zilei de sâmbătă, localul Maestro’s din centrul Reșiței, ar putea fi opțiunea perfectă pentru petrecerea unor ceasuri pe care nu le vei regreta și cu siguranță nu le vei uita.
După ce aprilie a început în forță la Maestro’s cu reșițeanul Cristi Iakab și The Road Band, organizatorul seratelor Maestro’s s-a decis să meargă mai departe cu aplomb și încredere. De aceea, sâmbătă, pe 9 aprilie, în localul din centrul municipiului trupa ,,Famous” din Timișoara este invitată să întrețină atmosfera, cu melodii de excepție pentru un final fantastic de săptămână.
După o săptămână epuizantă, încearcă exercițiul relaxării măcar în weekend, însoțit de acordurile unor hituri celebre, începând cu orele 20:00.
Rezervări pentru seara de sâmbătă la restaurantul Maestro’s puteți face la numărul de telefon 0774 630 528.
Prețul unui bilet este de 30 de lei. Distracția de sâmbătă seara la Maestro’s? De neprețuit!
Sergiu TABAN

















