1.7 C
Reșița
miercuri, 01 decembrie 21

Revenirea elevilor în bănci, la mâna (ne)vaccinată a cadrelor didactice!

 

Redeschiderea unităților de învățământ începând cu data de luni, 8 noiembrie, este condiționată de procentul de imunizare prin vaccinare al cadrelor didactice. Cu alte cuvinte, revenirea fizică a elevilor în bănci este condiționată de modul în care cadrele didactice au luat sau nu au luat decizia vaccinării până la momentul 8 noiembrie. În cazul unităților de învățământ care nu au atins procentul de 60% vaccinare al cadrelor didactice și al personalului auxiliar din școala respectivă, elevii se vor întoarce în „minunatul“ sistem de predare online.

Altfel spus, o presiune suplimentară pentru dascălii care au luat opțiunea „anti-vaccinare“, dar și pentru managerii instituționali, cei care, cel mai probabil, vor fi chemați la ordine de către șefii inspectoratelor, de reprezentanții ministerului de resort, de comitetele de părinți,  vădit nemulțumite pentru faptul că din data de 8 noiembrie copii vor fi nevoiți să își continue actul educativ în mediul online.

spot_img

Care sunt unitățile de învățământ din Caraș-Severin unde prezența fizică a elevilor nu va fi permisă, începând de luni, 8 noiembrie? 

Să urmărim în continuare, din datele oferite de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, care sunt grădinițele, școlile, liceele și colegiile din Caraș-Severin unde preșcolarii, elevii sau liceenii nu se vor putea întoarce în clase începând de luni, 8 noiembrie:

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ CARANSEBEȘ – 45%,

GRĂDINIŢA „FLOARE DE COLŢ” BĂILE HERCULANE – 50%,

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „DUMBRAVA MINUNATĂ“ REŞIŢA – 50%,

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „SF. STELIAN“ MOLDOVA NOUĂ – 50%,

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 ORAVIŢA – 43%,

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.2 CARANSEBEŞ – 44%,

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT OŢELU ROŞU – 48%,

LICEUL „MATHIAS HAMMER“ ANINA – 48%,

LICEUL DE ARTE „SABIN PĂUŢA“ REŞIŢA – 45%,

LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” CARANSEBEŞ – 43%,

LICEUL TEHNOLOGIC „TRANDAFIR COCÂRLĂ” CARANSEBEŞ – 53%,

LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC“ ORAVIŢA – 59%,

LICEUL TEHNOLOGIC „NICOLAE STOICA DE HAŢEG“ MEHADIA – 48%,

LICEUL TEHNOLOGIC „SF.DIMITRIE“ TEREGOVA – 54%,

LICEUL TEOLOGIC BAPTIST REŞIŢA – 42%,

LICEUL TEORETIC „GENERAL DRAGALINA” ORAVIȚA – 50%,

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „EPISCOP IOAN POPASU” CARANSEBEŞ – 40%,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IULIU BIROU” TICVANIU MARE – 59%,

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA – 46%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”MARIUS ȘANDRU” REŞIŢA – 56%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „DR. ION SÎRBU“ EFTIMIE MURGU – 42%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI NOVAC“ SASCA MONTANĂ – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI PEIA“ REŞIŢA – 56%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PAVEL BORDAN“ GRĂDINARI – 32%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRE SAVA BĂLEANU“ VĂLIUG – 45%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRU OALLDE“ FOROTIC – 50%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ŞTEFAN VELOVAN“ RUSCA MONTANĂ – 46%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TRANDAFIR COCÎRLĂ“ TURNU RUIENI – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TRANDAFIR TĂMAŞ“ MARGA – 30%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ARMENIŞ – 55%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BĂNIA – 57%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BĂUŢAR – 53%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BERLIŞTE – 53%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BERZASCA – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CICLOVA ROMÂNĂ – 50%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CIUDANOVIŢA – 56%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CONSTANTIN DAICOVICIU – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ COPĂCELE – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CORNUŢEL – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CORONINI – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ DALBOŞEŢ – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GÂRNIC – 35%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ IABLANIŢA – 30%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LĂPUŞNICEL – 30%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LĂPUŞNICU MARE – 42%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MĂURENI – 40%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MEHADICA – 43%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 BOCŞA – 45%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 OŢELU ROŞU – 54%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ OCNA DE FIER – 50%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PETROŞNIŢA – 50%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ POIANA – 50%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ RAMNA – 55%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SACU – 57%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SICHEVIŢA – 35%,

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SLATINA-TIMIŞ – 44%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞOPOTU NOU – 40%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TÂRNOVA – 50%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TIROL – 45%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TOPLEŢ – 50%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VÂRCIOROVA – 42%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VERENDIN – 40%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VERMEŞ – 40%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VRANI – 58%

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ZĂVOI – 58%

ŞCOALA PRIMARĂ „MIHAILOVICI TRAIAN“ CIUCHICI – 50%

ŞCOALA PROFESIONALĂ AGRICOLĂ CORNEREVA – 40%

ȘCOALA PROFESIONALĂ BERZOVIA – 56%

GRĂDINIȚA „SF. URSULA“ CARANSEBEŞ – 40%

GRĂDINIŢA „TINKER BELL“ BOCȘA – 30%

Așadar, 71 de unități de învățământ din cele 127 care se regăsesc în Caraș-Severin vor începe cursurile în sistem online, de luni, 8 noiembrie.

De remarcat faptul că multe dintre școlile care se vor deschide luni, 8 noiembrie, au un procent al vaccinării cadrelor didactice în pragul limită de 60% sau puțin peste procentul minimal anunțat de Ministerul Educației pentru deschiderea școlilor.

Marele și genialul proiect „România educată“, dublat de o pandemie Covid „fără scaun la cap“, continuă să producă efecte bizare pentru copiii și nepoții noștri…

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

3 COMENTARII

  1. Nu le-a ieşit cu vaccinarea elevilor şi acum forţează cadrele didactice să se vaccineze.
    Trăiască #RomâniaNormală!
    Trăiască #RomâniaEducată!
    În frunte cu Marele MUTankamon de la Cotroceni.

  2. Sa fie dati afara acesti dascali care vor sa ia banii sa stea acasa in special cei de la licee vocationale.Cum faci tu sport si muzica online si iei zeci de milioanre la plata cu ora?
    Alo se aude lic de arta …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei