România va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 03:00 devine ora 04:00. Ziua de 27 martie va fi, astfel, cea mai scurtă zi din acest an. După ce vom da ceasurile cu o oră înainte, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. Schimbarea orei a creat nemulțumiri de-a lungul timpului, iar unii specialiști au criticat-o pentru că ar crea probleme de sănătate populației.
Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România, în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. România a reintrodus aceasta măsură în anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale și pentru reducerea iluminatului artificial. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din martie.
Parlamentul European a votat în urmă cu trei ani, în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor, fiecare stat membru urmând să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Țările Uniunii Europene erau așteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcționarea pieței unice. Izbucnirea pandemiei a oprit însă complet acest proces.
În România nu s-a luat încă o decizie oficială în acest sens. O propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României a fost respinsă de Senat, în ședința din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. Ulterior, în urma unei dezbateri asupra propunerii legislative pentru abrogarea ordonanței privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară pe teritoriul României, în ședința Camerei Deputaților din 10 februarie 2021, fost hotărâtă retrimiterea acestui proiect la comisie.
Karina TINCUL

















