S-a decis! Satul Valeapai va prinde culoare cu ajutorul Asociației Acasă în Banat

Satul cărășean Valeapai (comuna Ramna) a fost ales de Asociația Acasă în Banat pentru derularea celei de-a V-a ediții a evenimentului „Color the Village”. Sute de voluntari din întreaga țară sunt așteptați în această vară în Caraș-Severin pentru a pune umărul la acest festival al faptelor bune în cadrul căruia timp de trei zile consecutive vor fi zugrăvite fațadele a 30 de case.

Satul Valeapai, situat într-o zonă colinară, este unul tradițional, care mai păstrează unele elemente ale arhitecturii sătești specifice zonei de tranziție dintre Banatul de Munte și cel de Câmpie. Pentru Asociația Acasă în Banat provocările ediției din acest an vor fi refacerea unor elemente decorative, folosirea de materiale și tehnici tradiționale, dar și promovarea obiectivelor turistice care se află aici: castelul Atanasievici, biserica de la 1830, fosta moară a familiei Riesz, Locul fosilifer, Munții Areniș și arealul natural al Pogănișului.

De când am demarat proiectul Color the Village, satul Valeapai a fost mereu în gândurile noastre pentru că practic, totul a pornit de aici. Asociația Acasă în Banat are sediul în Valeapai, și credem că acum, la a V-a ediție, a venit momentul să punem în valoare frumusețea acestui sat, să fie văzut de toți așa cum l-am văzut noi când am venit prima dată aici”, a declarat președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.

Evenimentul de la Valeapai se va derula în perioada 8-10 iunie, iar voluntarii se vor putea înscrie începând cu luna aprilie.

Proiectul este foarte important atât pentru satul și comunitatea din Valeapai, cât și pentru comuna Ramna deoarece cu această ocazie, satul se va face cunoscut. Cu siguranță va fi un eveniment fără precedent pentru viața satului, iar noi, ca administrație locală, vom veni în sprijinul organizatorilor cu ce va fi nevoie”, a precizat la rândul său Magdalena Ciurea, primarul comunei Ramna.

Color the Village/Colorează Satul se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei