Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează „Proiectul privind Consolidarea Managementului Riscului la Dezastre”, prin intermediul căruia sediul Secției de Pompieri Moldova Nouă va fi demolat și reconstruit.
Proiectul este finanțat de Banca Mondială și Guvernul României și are drept scop creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgență.
Această investiție va implica demolarea clădirii actuale și construirea uneia noi, care să asigure condiții de muncă îmbunătățite pentru personalul și Secției de Pompieri Moldova Nouă, caracteristici eficiente din punct de vedere energetic și facilitați destinate incluziunii persoanelor cu dizabilități și a tratamentului nediscriminatoriu față de femei.
Proiectul este primul dintr-o serie de investții care urmăresc creșterea pe termen lung a rezilienței infrastructurii fizice de răspuns la dezastre și schimbări climatice. În acest sens, cea mai importantă nevoie adresată de proiect este asigurarea unor facilități de intervenție în situații de urgență reziliente la dezastre și moderne din punct de vedere funcțional.
Obiectivul proiectului vizează creșterea rezilienței infrastructurii critice de răspuns la dezastre și situații de urgentă și consolidarea capacităților administrației publice în sensul reducerii riscului de dezastre și adaptării la schimbările climatice.
Construcția inlusă în proiect a fost proiectată și executată în anul 1890, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare și nu mai este utilizată de către Stația de pompieri. Structura portantă este alcătuită din pereți structurali cu zidărie nearmată. Clădirea C1 are fundații din cărămidă și este în stare avansată de degradare. Clădirea a fost expertizată de către un expert tehnic autorizat și a fost încadrată în clasa I risc seismic (RS I). Clasa SR I include clădirile cu risc ridicat de prăbușire în în caz de cutremur. Clădirea existentă va fi demolată și o nouă clădire va fi ridicată pe același amplasament. Nu vor fi demolate alte clădiri în cadrul proiectului.
Lorena POENARU