1.5 C
Reșița
duminică, 08 decembrie 24

Semnal de alarmă din Valea Almăjului! „Este nevoie de servicii medicale în zonă”!

Valea Almăjului, considerată pe bună dreptate una din cele mai frumoase zone ale județului Caraș-Severin, se confruntă deja de peste 10 deja ani cu o problemă spinoasă: lipsa serviciilor medicale de specialitate. După închiderea Spitalului din Bozovici, în anul 2011, în ciuda eforturilor depuse de autoritățile locale din zonă, pacienții trebuie aduși cu ambulanța la Reșița. Pe drumuri mai mult sau mai puțin bune. Indiferent de gravitatea cazurilor, existând și în situații în care orice minut contează și poate reprezenta diferența între viață și moarte.

Nevoia stringentă de servicii medicale în Valea Almăjului a fost mai mult decât evidentă astăzi, când patru persoane au avut nevoie de intervenție medicală. În lipsa unor medici și cu cele două ambulanțe repartizate în zonă plecate deja cu pacienți la Reșița, a fost necesară solicitarea elicopterului SMURD, după cum povestește primarul Adrian Stoicu:

Din nefericire, au fost câteva cazuri legate de poleiul din această dimineață. Nu știu ce s-a întâmplat la fiecare caz în parte, când de grave au fost, ideea este că salvările au fost plecate și în zonă a rămas doar SMURDUL să asigure permanența și urgențele. A fost solicitat ajutor pentru un pacient care și-a pierdut conștiența și fiind un caz destul de grav au fost nevoiți să cheme elicopterul SMURD. Între timp, o persoană mai în vârstă a căzut și și-a rupt piciorul și a trebuit să aștepte ca pacientul inconștient să fie preluat de elicopter, după care cei de la SMURD au dezinfectat salvarea și au plecat spre al patrulea caz.

În concluzue, este nevoie de spital, este nevoie de servicii medicale în zonă. De la lună la lună, vedem că sunt tot mai multe cazuri. Nu știu exact gravitatea tuturor cazurilor, dar probabil că unele ar putea fi rezolvate în zonă. În acest fel și salvările ar rămâne aici și ar putea interveni în caz de urgență.

Să nu uităm că vorbim de o zonă destul de mare. Sunt câteva mii de locuitori care trebuie să beneficieze de servicii medicale”.

Conform edilului Stoicu, a fost realizat deja un studiu de fezabilitate pentru ridicarea unui spital nou la Bozovici. Valoarea proiectului s-ar ridica undeva la 5 milioane de euro, acesta urmând să fie depus spre finanțare spre Programul Național de Redresare și Reziliență.

Chiar astăzi am intrat în posesia studiului de fezabilitate pentru construncția unui spital la Bozovici. L-am primit prin donație de la o persoană din Valea Almpăjului. Este vorba de dl Dancea, care deși este  plecat în America, a venit în sprijinul nostru și a plătit studiul de fezabilitate. Îl vom depune pe PNRR, iar Primăria Bozovici se va ocupa de toată documentanția și obținerea de avize. Poate reușim să facem un spital modern și cu ocazia aceasta să aducem și medici aici, într-o construcție nouă, unde pacienții să fie tratați în condiții moderne, cu aparatură de ultimă generație.

În prezent, la Bozovici avem acel centrul de permanență și centru de zi, care țin de Spitalul Județean din Reșița. Din păcate, la ora actuală avem doar un medic pediatru aici”, a mai precizat primarul Adrian Stoicu.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei