Prin centrul localităților, în parcurile dedicate acestor sărbători de iarnă, în biserici, magazine, mai mari ori mai mici, și, desigur, acasă, toată lumea împodobește în aceste zile bradul. Cu luminițe, globuri și figurine, cu nelipsita stea călăuzitoare în vârf, cu beteală și ghirlande colorate, fiecare după buget și după propria imaginație.
Împodobirea bradului și a casei în perioada sărbătorilor de iarnă este unul din cele mai importante obiceiuri păstrate din moși-strămoși. Bradul simbolizează prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care acesta este acoperit reprezintă cunoașterea și bogăția, asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoașterii.
Se cunoaște foarte puțin faptul că și dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înțeles total diferit: bradul era un copac ritual, tăiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstrează în regiuni din Oltenia și sudul Banatului. Puțină lume știe, însă, că tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut, de la triburile germanice.
În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a lui Moș Crăciun. În povestirile părinților noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș Crăciun, atunci când copiii dormeau. Sau, în locul lui Moș Crăciun, nu apucau să vadă decât bradul trecând pe sub fereastră.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nicio casă (cu copii) în sfânta seară a Crăciunului și cu o nerăbdare crescută așteptăm, cu emoție, momentul magic al împodobirii acestuia. Beteala, globurile colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și a luminițelor ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii Domnului Iisus urcată în vârful bradului, îngerașii care ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului Sfânt, toate ne anunță Seara cea Mare.
În cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc) înainte de Bobotează, urmând să se primenească locuința pentru sărbătoarea Botezului Domnului. În acel moment, nostalgia pomului de Crăciun este alungată, spre a se face loc Noului An, în deplinul sens al cuvântului.
Dan AGACHE
”… asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoașterii …”
–
Împăratul roman Aurelian, a stabilit pentru 25 Decembrie 274 cultul lui ”Sol invictus” ca religie oficială și sărbătoare în imperiu, la 50 de ani după insuccesul lui Elagabalus (în promovarea zeului-rege soare sirian).
Ulterior, Constantin (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) abandonează politeismul în favoarea monoteismului și modifică semnificația sărbătorii.
(…ro.wikipedia.org/wiki/Sol_Invictus)
Însă despre mere în brad (sau stejar) ca rod al ”pomului” (arborelui) ”celui din mijlocul raiului” (grădinii) nu se precizează în versete.
Ideea este de sărbătoare a iluminării (sau a luminii), ca rod al ”pomului” cunoașterii (adevărului).
Nu?