33.4 C
Reșița
luni, 14 iulie 25

Siguranța motocicliștilor, prioritate pentru polițiștii din Caraș-Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară, în acest sfârșit de săptămână, o serie de activități preventive menite să sporească siguranța rutieră și să crească gradul de disciplină în rândul conducătorilor de motociclete.

Acțiunile au ca scop principal prevenirea accidentelor rutiere în care pot fi implicați motocicliști, precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor de circulație.

„La viteze mari, impactul cu un alt vehicul sau cu solul poate avea consecințe tragice, soldate cu accidente mortale sau invaliditate permanentă„, avertizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Un accident ușor pentru un autoturism poate însemna, din păcate, un accident grav sau chiar fatal pentru un motociclist sau biciclist.

Statisticile arată că, în acest an, pe drumurile din județul Caraș-Severin, s-au înregistrat 24 de accidente rutiere în care au fost implicați motocicliști. În urma acestora, 6 persoane au fost rănite grav, iar alte 21 au suferit răni ușoare.

,„Conduita preventivă salvează vieți! Respectarea regulilor de circulație, purtarea echipamentului de protecție adecvat și atenția sporită în trafic reduc considerabil riscul producerii unor accidente grave„, transmit polițiștii cărășeni.

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste responsabilitate și prudență, pentru ca deplasările să fie sigure, indiferent de mijlocul de transport utilizat.

Lorena POENARU 

1 COMENTARIU

  1. Și noi, motocicliștii, am fi recunoscători conducătorilor auto să nu mai taie curbele, mai ales cele fara vizibilitate. Nu este nicio plăcere pentru motocicliști sa iasă din viraj și să se trezească cu o mașină, jumătate pe contra sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei