Silvia Mihalcea: România își consolidează cadrul legislativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile

România face un nou pas în direcția dezvoltării energiei regenerabile și a atingerii obiectivelor asumate la nivel european privind combaterea schimbărilor climatice. Deputatul PSD Silvia Mihalcea a anunțat adoptarea, în plenul Camerei Deputaților, a legii de aprobare a Ordonanței de Urgență nr. 163/2022, act normativ care completează cadrul legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile.

Potrivit parlamentarului social-democrat, legea a fost adoptată după reexaminarea solicitată de președintele României și are rolul de a consolida cadrul legislativ necesar dezvoltării sectorului energetic verde și de a transpune prevederi importante din legislația europeană.

România face un pas important pentru atingerea obiectivelor asumate în domeniul energiei regenerabile și în combaterea schimbărilor climatice, oferind un cadru mai clar și mai predictibil pentru investițiile în sectorul energetic”, a declarat Silvia Mihalcea.

Conform acesteia, actul normativ urmărește stimularea producției și utilizării energiei din surse regenerabile, sprijinirea autoconsumului de energie electrică, creșterea ponderii energiei verzi în consumul final brut de energie până în anul 2030, precum și stabilirea unor criterii de durabilitate și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili și combustibilii obținuți din biomasă.

De asemenea, legea are ca obiectiv consolidarea securității energetice și accelerarea tranziției către o economie verde.

Silvia Mihalcea a subliniat că, pe lângă dezvoltarea energiei regenerabile, România trebuie să continue să susțină toate formele de producție energetică și să investească în infrastructura de stocare.

„România trebuie să susțină toate tipurile de producție de energie și să continue investițiile în infrastructura de stocare. Avem deja în dezvoltare două mari capacități de stocare a energiei în baterii, una în județul Caraș-Severin și una în județul Ialomița, cu o capacitate totală de aproximativ 500 MWh, un pas important pentru echilibrarea sistemului energetic și integrarea unei cantități tot mai mari de energie din surse regenerabile”, a precizat parlamentarul PSD.

Potrivit acesteia, noile măsuri vor aduce beneficii directe atât consumatorilor, cât și prosumatorilor, prin facilitarea accesului la energia regenerabilă, încurajarea producerii și consumului propriu de energie electrică, reducerea dependenței de sursele convenționale și crearea unor premise pentru costuri mai predictibile pe termen lung.

Legea urmează să fie trimisă președintelui României pentru promulgare.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei