Chiar dacă oficial social-democrații și liberalii fac parte din coaliția de guvernare, în multe zone din teritoriu, lupta politică dintre cele două formațiuni politice continuă, de cele mai multe ori în detrimentul locuitorilor.
Este și cazul județului Caraș-Severin unde liberalii, până mai ieri majoritari în Consiliul Județean, au devenit (grație unor „transferuri“ către PSD) minoritari. Acest lucru l-a înfuriat la culme pe actualul președinte al instituției Romeo Dunca. Acesta a început o serie de atacuri virulente atât la adresa social-democraților (parteneri de guvernare) cât și a consilierilor județeni PNL, a „trădătorilor“ care au plecat din partid, lăsându-l fără majoritate.
Toate aceste postări ale actualului președinte pe rețelele de socializare i-au atras atenția fostului președinte de CJ, actualul deputat Silviu Hurduzeu, cel care a replicat:
„Unii lucrează în timpul zilei, alții în timpul nopții. Postările sale kilometrice dovedesc până la urmă neputința actualului președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, care după aproape trei ani de mandat nu a reușit nici să inițieze vreun proiect nou și să-l înceapă, nici să ducă la finalizare proiectele moștenite.
Se plânge că la fiecare proiect moștenit a descoperit câte o problemă. Păi tocmai ăsta este rolul președintelui Consiliului Județean, să rezolve problemele acolo sunt! La orice proiect, oriunde ar întreba, în timpul execuției sau proiectării, apar probleme, nu poți anticipa toate lucrurile.
Și eu am preluat Consiliul Județean cu o mulțime de probleme, cu conturile blocate, dar nu m-am plâns, eu am încercat să lucrez ziua, nu noaptea și să fiu eficient. Am deblocat și conturile, iar Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este funcțional, deși eram acuzat în campania electorală că l-am deschis doar pentru câteva luni.
Rolul unui conducător este de a rezolva probleme. Dacă mai are timp după ce rezolvă problemele, poate posta și pe Facebook, dar ordinea firească e alta. Actualul președintele postează pe Facebook, dar nu rezolvă problemele, drept dovadă proiectele întârziate, blocate sau la care chiar s-a renunțat. Evident că e în detrimentul cetățenilor județului Caraș-Severin!”, a concluzionat deputatul PSD de Caraș-Severin.
Dan AGACHE


















Nu sunt „fan” Dunca, dar un lucru e clar: în politică n-au loc cei ce vor să facă într-adevăr ceva, mai ales dacă cei afectați sunt votacii „captivi” (bugetarii, prea mulți, prea bine plătiți și cu prea multe avantaje „ascunse”, împreună cu asistații social)… „Vrem progres, da, dar să nu se schimbe nimic!”… Dunca nu e singurul caz…
Râde ciob de oală spartă.
Hurduzău unde s-a revoltat așa puternic ? Nu tot pe facebook ?
Pe Dunca îl mai vede lumea la față, în teren, dar pe hurduzău unde-l vede ?
E ușor să faci plimbări până la București, să mai postezi pe facebook, mai încasezi și niște mii de euro de la stat și uite așa trece mandatul, iar cetățenii rămân cu degetul în gură.
”Rolul unui conducător este de a rezolva probleme.”
–
Sau de a produce probleme (altora), prin noi și noi ”idei”, legi (instabile) sau ordonanțe de urgență.
Pompieristic, adică ”pieristic” și cu ”pompă” (de unde și cuvântul).
Câți conducători pot rezolva probleme (corect)?