16.2 C
Reșița
vineri, 18 aprilie 25

Simularea Evaluării Naționale, hopul doi

​​Simularea Evaluării Naționale 2023 a continuat ieri cu proba de matematică, elevii având la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor la matematică. Pentru acest an, absolvenții de clasa a VIII-a s-au pregătit pentru simularea la Evaluare Națională rezolvând subiecte la matematică din testele de antrenament din anii trecuți.

După ce Ministerul Educației a anunțat că aproximativ 13 mii de copii nu s-au prezentat luni la primul test, ieri, nu s-au mai transmis date despre prezența copiilor la simularea la matematică.

În Caraș-Severin, din cei 1979 de elevi înscriși au fost prezenți 1773, cu unul mai puțin decât la examenul la Limba română și cu 206 mai puțini decât cei înscriși. Evaluarea Națională continuă astăzi cu examenul la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie, conform calendarului oficial. Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, aceste note pot fi trecute în catalog.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei