20.2 C
Reșița
luni, 16 iunie 25

Slujire arhierească la Ilidia! 800 de ani de atestare documentară a localității!

În ajunul Praznicului Rusaliilor, Preasfințitul Părinte Lucian. Episcopul Caransebeșului a fost alături de credincioșii din parohia Ilidia, într-un moment de mare însemnătate pentru comunitate – marcarea a 800 de ani de atestare documentară a localității.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Episcopiei Caransebeșului, llidia este atestată documentar în anul 1223, printr-un act emis de Cancelaria papală din Lateran (Roma) la 30 martie: prin acest act se confirmă că Margareta, fosta împărăteasă a Constantinopolului, este proprietara moșiei din Ilidia, fiind probabil încă de pe atunci o așezare destul de importantă. Denumirea sub care apare satul Ilidia în acest document este Elyad.

În localitate a existat o biserică veche de lemn, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, ridicată în 1735. În locul acesteia a fost zidită în anul 1792 biserica actuală, cu acelaşi hram, care a fost sfințită la 26 mai 1797, de episcopul Iosif Ioanovici Şacabent. Parohia Ilidia are 51 de familii cu 87 de credincioşi.

În cadrul evenimentului, la care au fost prezente și autoritățile locale, preotul paroh Adrian Boboc i-a oferit ierarhului un document aniversar, un plic și un timbru realizat special de Poșta Română pentru această sărbătoare, precum și monografia localității.

foto: Episcopia Caransebeșului

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei