La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat Memorialul „Marius Popescu”, ediția a IV-a, la Sala Polivalentă din Reșița. Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a fost organizatorul turneului cu susținerea Consiliului Județean Caraș-Severin care a fost gazda turneului.
Despre desfășurarea acestui spectacol fotbalisitc prin care a fost comemorat omul de fotbal Marius Popescu, organizatorii au declarat:
„Lovitura de începere a turneului a fost realizată de Marius Ioachim Ilie, nepotul de 2 ani și 4 luni al regretatului om de fotbal.
Competiția a fost realizată pe două paliere, una dedicată juniorilor U9 și la care au participat 8 echipe.
Acestea au făcut parte din două grupe de câte patru echipe.
Grupa A: CSM REȘIȚA 2016 roșu negru, MUNDO REȘIȚA, MINERUL SASCA MONTANA și STEAUA 2018 PRIGOR
GRUPA B: CSȘ REȘIȚA, CS ORAVIȚA, CSM REȘIȚA 2016 alb, CSC VOINȚA 1922 VRANI”.

Potrivit organizatorilor, o comportare meritorie au avut-o echipele Minerul Sasca Montană, CS Oravița, Mundo Reșița coordonate de colectivul tehnic compus din Flavius Rița și Lucian Popa susținuți de managerul Nicu Belcea.
„După disputarea partidelor din grupă, în semifinale s-au calificat: CSM Reșița 2016 Roșu-Negru, CSC Voința 1922 Vrani, CSȘ Reșița și Steaua 2018 Prigor.
După disputarea semifinalelor și a finalei mici și mari, a fost stabilită și ierarhia finală:
- CSM Reșița Roșu -Negru (antrenor Adrian Caracoancea)
- CSȘ Reșița (antrenor Rafael Lupu).
- AS Steaua 2018 Prigor (antrenor Iosif Drăgan)
- CSC Voința Vrani (antrenor Bogdan Rad).
În fapt, toate echipele au fost câștigătoare și au făcut un spectacol fotbalist pentru a-l comemora pe omul de fotbal care a fost Marius Popescu.
Moș Crăciun a fost și el prezent și a răsplătit toate eforturile copiilor.
Felicitări micilor fotbaliști, antrenorilor și părinților minunaților copii ai județului”, au mai spus organizatorii evenimentului fotbalistic din Reșița.

„Au participat cinci echipe old-boys de futsal, AS Sport Star Tîrnova, AS Varvara Anina, AS Muncitorul Reșița, CS Moldova Nouă și AJF Caraș-Severin.
S-a jucat sistem campionat fiecare cu fiecare, un tur și s-au acumulat astfel 10 partide atractive la finalul cărora s-a impus în clasament CS Moldova Nouă. Echipa de pe Clisura Dunării a câștigat toate cele patru partide disputate și a obținut maximum de puncte, 12 la număr cu un golaveraj de 33-10”, au precizat reprezentanții AJF Caraș-Severin.
foto: AJF Caraș-Severin
Lorena POENARU


















