Aproximativ 300 de copaci au fost puși la pământ în urma furtunii care s-a abătut vineri peste municipiul Reșița. Echipe ale Primăriei Reșița încă lucrează pentru îndepărtarea efectelor furtunii. Daniel Călin, directorul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița, speră ca până la finalul acestei săptămâni toți copacii și toate crengile doborâte de vânt să fie ridicate de pe raza orașului.
„Nu s-a făcut o evaluarea valorică a pagubelor generate de furtuna de vineri, dar aproximăm undeva la 300 de arbori care au fost afectați. Încă descoperim, pe măsură ce intrăm în fiecare cartier, o mulțime de arbori afectați, într-o mai mică sau mai mare măsură. Dar undeva la 300 au fost doborâți.
Continuăm intervențiile, probabil o să terminăm până vineri, așa ne-am propus, sperăm să și reușim. Avem patru echipe care funcționează în acest moment pe evacuări, ca să zic așa. Cele mai grave situații le-am avut în spate la magazinul Carrefour, pe Liliacului, unde au căzut 3 platani foarte mari. O situație urâtă am avut și în curte la Liceul Vuia, unde au căzut doi castani foarte mari și acoperișul de la cantină a fost luat de vânt. Nu vreau să scot din calcul nici problemele care au apărut cu acoperișurile de bloc care au căzut peste mașini sau chiar țigle căzute de pe blocuri, care iarăși au afectat foarte multe mașini. Nu avem în momentul acesta o situație referitor la pagubele apărute în urma furtunilor, dar din câte am înțeles, săptămâna viitoare, colegii de la SVSU vor face o comisie și o evaluare”, a precizat Daniel Călin.
În locul copacilor doborâți vor fi plantați alții în această toamnă. Din păcate, au fost puse la pământ multe exemplare frumoase care au avut nevoite de zeci de ani pentru a crește.
„Din păcate, au căzut arbori foarte mari. În parcul de la Intim, de exemplu, a căzut o salcie enormă. Nu avem cum să plantăm așa ceva. O să revenim cu plantările în toamnă, atunci când vremea ne va permite și vom înlocui arborii afectați.
Și la Grădina Zoologică au căzut arbori mari. Acolo încă nu am intervenit. Ne axăm în momentul acesta pe partea de oraș. Din ce știu, Grădina este momentan închisă până când vom reuși să ajungem și acolo. Mai este de lucru”, a mai adăugat Dani Călin.
Karina TINCUL


















Pacat ca au cazut foarte multi copaci. Dar sper ca Primaria Resita o sa planteze alti copaci in loc, chiar daca vor trece ani pana vor ajunge sa fie la fel de frumosi.
Dar asta e viata in fata naturii suntem prea mici.
Popa cu Dunca si cu Gratian, e de vina. Nu sunt. E! Ca e sub 50. :)))
Toata primaria demisia, ca nu ati tinut de ei cand era furtuna.
Foarte bine că au căzut acum ,poate mai tirziu făceau și victime.
Tăiețelul asta bișnițar ce schimba valută după 90 la semenii,ajuns acum buricul pământului,să meargă pe teren cum face Piedone în București și să i-a masuri din timp ,nu să vină natura să i facă ordine.
Bine că a nenorocit orașul cu tramvaiul lui,în loc să fi pus firobuze electrice.
Dar nu ieșea parandaraturile pentru îmbogățire pînă la al treilea neam.
@Cobob: Incredibila comparatie intre un primar puscarias si un primar..
De asta ne merge atat de prost ca popor, ca veneram infractorii si aruncam cu vorbe goale in aia care fac ceva si care culmea, nu au ajuns pe la „facultate” la Rahova.
Esti real omule sau in timpul muncii, un postac real?