Degeaba avem locuri frumoase în acest județ de munte, dacă accesul spre punctele de interes se face cu dificultate de multe ori, din cauza infrastructurii proaste ori, mai rău, din cauza lipsei aceseia.
De-a lungul anilor fiecare președinte de Consiliu Județean a făcut ce a putut și cât a putut. Rezultatul după 32 de ani de așa zisă democrație este unul sumbru: mai bine de jumătate din drumurile județene sunt într-o stare proastă și de multe ori greu circulabile.
Acum poate este rândul primarilor să facă ceva pentru a pune în evidență obiectivele turistice ale județului și de a facilita accesul spre acestea. Cum? Foarte simplu, prin scrierea de proiecte și accesarea de bani europeni, prin PNRR, care până la urmă au aceeași origine, ori prin noul PNDL redenumit Anghel Saligny.
Un exemplu în acest sens este dat de edilul comunei Teregova Maria Damian, cea care a solicitat bani prin 3 proecte depuse pe acest din urmă program, Anghel Saligny:
„Este vorba de modernizarea unui drum din comuna Teregova în lungime de 4 Km și de construirea sau reabilitarea a 30 de Km de drumuri agricole în comună, având în vedere ocuparea preponderent agricolă a locuitorilor din comună“.
„Avem de asemenea făcută o solicitare de finanțare, pentru un drum între Teregova și Poeni care poate continua și scurta foarte mult accesul turiștilor care vor să ajungă la Trei Ape și de acolo spre Gărâna, Semenic. Nu putem cere bani pentru întregul tronson ci doar pentru porțiunea de 10 Km care se află pe raza administrativă a comunei noastre“, a mai precizat edilul comunei Teregova Maria Damian.
Dan AGACHE

















