14.7 C
Reșița
joi, 11 august 22

Toamna…politicienilor

A venit toamna….Frunzele sunt tot mai galbene în teiul ce-și leagănă crengile sub fereastra mea, zilele tot mai scurte iar nopțile tot mai reci. Se spune că toamna se numără roadele anului. Tot ce ai semănat și tot pentru ce ai trudit un an întreg își arată acum valoarea. O fi, nu știu ce să zic.

Anul ăsta parcă nu a fost așa de bogat ca ceilalți: secetă, pandemie, scandaluri…La politică mă refer. Pentru ei anul se pare că a fost unul bogat: cefe groase, parcă mai groase decât prevede legea; legea bunului simț.

Și promisiunile au fost mai multe. Mai multe chiar decât în campania electorală. Parcă am trăi în lumi total diferite, în Românii diferite. Ei ne anunță cât de bine duduie economia și cum crește nivelul de trai, cum s-au înmulțit cei cu lefuri de 3 mii de euro. Adevărul că și eu câștig cam tot 3 mii de euro, dar…pe an. Mai exact în 11 luni și 11 zile. Dar se pune, nu?

spot_img

Pe politicienii noștri i-a lovit …astenia de toamnă cred. Păi alt motiv nu văd de ce s-ar certa ca la ușa cortului. Țara merge bine, economia duduie, pâine nu mai mâncăm că…îngrașă, la TV nu ne mai uităm că e scump curentul. Mai facem cîte o plimbare prin parc bucurându-ne de soarele molatec, încercând să ne scoatem din minte ideea cu nopțile geroase de iarnă.

În rest e bine; au plecat berzele, rândunelele stau și ele în bloc-starturi, ne-au plecat și copii la muncă, care-ncotro: Germania, Italia, Franța…. La fel ca rândunelele; se duc…se pierd în zare, le petrecem o vreme cu privirea, mai apoi suspinăm trist că s-a mai dus un an. Un an degeaba pentru noi și pentru țară.

Dar nu-i nimic, suntem optimiști. Dacă scăpăm de iarnă și prindem primăvara va fi bine. Se întorc iar rândunelele, iese loboda și dragaveiul, dau urzicile pe câmp, se întorc iar copii să ne vadă și să ne spună cât de greu le e lor acolo….departe.

E greu dragilor, e greu, dar parcă e mai bine cu greul vostru decît cu al nostru. Voi o să vă puneți pe picioare într-un an, doi. La noi….La noi s-au dus codrii verzi de brad de care amintea Octavian Goga; au rămas cioatele. Și în pădure și în Parlament. Și astea nu sunt bune nici pentru căldură, nici pentru natură, nici pentru nimic. La noi…

La noi a venit toamna. O toamnă bogată în scandaluri politice, în acuze și bălăcării ca la ușa cortului, o toamnă cu scumpiri și facturi umflate asemeni promisiunilor politicienilor. Dar e bine…Trece ea și iarna, vine primăvara… și gândul îmi fuge iar la Goga…

„Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…“

Dan AGACHE

 

 

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei