Comuna Armeniș, din județul Caraș-Severin condusă de către tânărul liberal, Cristian Vela, a reușit să fie menționată, de publicația The Guardian într-o listă a celor mai pitorești așezări rurale din Europa. Povestea localității este compusă din tradiție, modernitate și un pitoresc natural ce încununează legenda Banatului de Munte.
Dacă de curând, administrația locală din Armeniș a deschis cabinetul medical reabilitat și dotat printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, primarul Cristian Vela asigură și celor mai mici cetățeni ai comunei condiții de învățătură optime, continuănd programul pilot ‘‘Masă caldă în școli”.
„Elevii și preșcolarii din Armeniș beneficiază și anul acesta de acest program, binevenit și ale cărui consecințe au fost benefice în primul an. Copiii sunt astfel hrăniți sănătos și totodată, așa cum spun și alți colegi de-ai mei primari, absenteismul și abandonul școlar se reduc considerabil. Învățământul este o prioritate zero în comuna Armeniș. Rămân fidel principiilor liberale prin care investiția în copiii noștri este una cu adevărat patriotică“ precizează primarul Cristian Vela.
Dan AGACHE