Veste tristă în această dimineață! La nici două săptămâni de la moartea lui Petrică Moise, artistul de fală al Banatului, s-a stins din viață și fiica cea mică a acestuia, Lia Moise. În vârstă de 51 de ani, Lia Moise, la rândul ei interpretă de romanțe, a decedat la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
Lia Moise a pierdut lupta cu coronavirusul, la fel la regretatul ei tată. Petrică Moise s-a stins din viață tot la Spitalul din Timișoara, pe data de 2 octombrie.
Lia Moise a călcat pe urmele artistice ale tatălui său, Petrică Moise, fiind absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj, soprană care și-a demonstrat măsură talentului într-o serie de evenimente culturale și festivaluri la care a participat de-a lungul anilor. Mărturie rămân înregistrările unor romanțe, dar și alte piese cărora Lia Moise le-a oferit o interpretare originală.
Lia Moise locuia împreună cu tatăl ei. Ambii au fost internați în spital cu plămânii afectați, după ce s-au infectat cu Sars-CoV-2 și nu au mai putut fi salvați. Din datele pe care le deținem, Lia Moise ar fi fost prima persoană din familia Moise infectată cu Covid-19.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!
Karina TINCUL
Fantastic băi frate. Toți mor de guvid, nu mai există altă boală de plămâni. Pe bune iar se minte la greu, e rost de furat banii u.e.,mințit și prostit populația, iar bătaia de joc la adresa morților nu încetează. Un profanator de cadavre a devenit statul român. Nu îi pune nimeni la punct pe aceste iude4 păgâni de neam prost?Oricum dumnezeu să o ierte pe doamnă, la fel si pe tatăl dânsei. Odihnă veșnică!😥😥😥🙏🙏🙏
ai fost in spital sa vezi sau vorbesti dupa ce auzi?
Toti trebuie sa fie bolnavi de „guvid” ca se castiga muuult din asta: 30000 Euro/bolnav !!!! Pt un mort chiar mai mult ! Salvarile circula goale cu sirenele in functie, trebuie intretinuta psihoza.
Ești prost rau ! Așa te-ai născut sau ai făcut vre-o specializare ? 🤦♂️🤦♂️🤦♂️
Domnule doctor MoDo, felicitari sunteti un geniu al medicinei meritati un premiu nobel… Dealtfel si un fin detectiv; ce bine ca va avem!
Da,nu mai moare nimeni de altceva decât de covrig,sa va fie rusine ca ne lasati sa murim in spitale pe capete, nu stiu cum se face ca doar cei care ajung in spitale mor,ce vreti sa ne aratati ca daca nu va vaccinati o sa muriti,frate puteti sa ne lăsați să murim cat vreti ca tot nu ne vaccinam, asta este dat de la Dumnezeu din cauza răutăților noastre, ca daca Dumnezeu nu ar îngădui nu ati putea sa ridicați un pai împotriva noastră.
Stai liniștită că nu vei muri de covid ci de prostie.Păcat că aia nu doare.
De ce crezi Dumnezeu nu a ingaduit si vaccinul? EL iti da, dar nu-ti baga in traista(in brat).
Respect doamnă ,ăștia sunt oamenii, nu văd cu ochii minții, se lasă doar duși de valul 4 ,cocoașa a 7-a ,zimțul 12 .😅👍👍
Dacă ar durea prostia te-ai văita la greu !
Morti cu covidin video si zabauciii la comentari antivaccinare. Ceva nu e in regula cu dementia asta printre apucatii vremi !
Mai bine decat sa moara de vaccin, caci stim cu totii: Vaccinul omoara, COVID-ul salveaza vieti!
Dumnezeu să o ierte și so odihnească în pace ! A murit la spitalul județean și nu la Victor Babeș iar ultimul test ia ieșit negativ ! Ar fi bine cei ce scriu articole să se informeze mai bine înainte ! Drum lin Lia dragă !
Rușine medicilor criminali
pe nevaccinati eu nu v-as primi la ATI…voi stiti mai bine cum e cu gripa asta usoara, pai tataie atunci sinteti pe barba voastra….oricum la spital vrea guvernul mondial sa va sparga plamanii cu oxigenul
Cei care aleg NEvaccinarea sa isi asume alegerea pana la capat !
Daca se imbolnavesc de covid, in care nu cred, NU au ce cauta in spitale sa fie tratati !
Sa se trateze singuri acasa, nu in spitale, unde e plin de ei !
si ce facem cu aia vaccinati care ajung in spitale si mor, ca doar s-au vaccinat…
Of Doamne Of
Te rugam Ai Mila de noi
Păcătoșii !!