Pe 26 iunie 2026 se împlinesc trei ani de când marele artist, instrumentist și taragotist Petrică Vița a plecat dintre noi, mult prea devreme, la doar 56 de ani. Trei ani în care timpul a trecut, dar nu a reușit să aline dorul și nici să șteargă amintirea unui om și a unui artist de o rară noblețe.
Iar anul acesta, pe 25 iulie, când ar fi trebuit să-i cântăm „La mulți ani!” la împlinirea vârstei de 60 de ani, ne place să credem că dragul nostru Petrică își sărbătorește ziua în Grădina Ghetsimani, în Raiul cel binecuvântat, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci doar lumină, pace și bucurie fără de sfârșit.
Poate că aici, pe pământ, au existat și oameni mici, lipsiți de suflet și de înțelegere pentru cei cu adevărat mari, oameni care nu au știut să prețuiască la adevărata valoare un artist desăvârșit și un om cu o inimă uriașă. Dar Dumnezeu îl așează pe fiecare acolo unde îi este locul, iar pe Petrică Vița l-a așezat în rândul celor care nu mor niciodată, pentru că ei continuă să trăiască prin ceea ce au dăruit.
Ne este dor de tine, Petrică!
Ne este dor de cântecul tău magistral, Petrică, de sunetul inconfundabil al taragotului tău, de forța pe care o transmiteai tuturor celor din jur, de dorința ta de autodepășire în sfera profesională, de bunătatea cu care ai molipsit atâtea suflete și de prietenia sinceră pe care ai sădit-o în jurul tău.
Nu există o doină pe care jumătatea ta de suflet, Ramona, să ți-o dedice și pe care să n-o simțim, tulburați, până la lacrimi. În fiecare vers și în fiecare suspin se ascunde un dor pe care numai iubirea adevărată îl poate purta cu atâta demnitate. Sunt atât de mândru de Ramona pentru dragostea ce ți-o poartă și dincolo de moarte…
Nu există întâlnire la „Centru“, cu Dan și cu băieții tăi, în care să nu ne amintim de tine. Nu există clipă în care numele tău să nu fie rostit cu atâta drag și cu emoție. Iar Toma și Ion cu sufletele grele, încă suspină după „ticu’ lor“, Petrică drag, așa cum numai cei care iubesc cu adevărat știu să o facă. Înțeleg că nu ți-au mai pus nume la Centru – Petrică Vița, dar cui îi pasă, când noi știm cât de mare ai fost tu??
Ne este un dor greu de tine, profesionistul, artistul și prietenul nostru drag. Și nu putem să nu ne întrebăm, așa cum o spuneai tu, într-un fel pe care nimeni nu-l putea rosti ca tine, cu glasul acela cald și pătrunzător:
„Mă, omule, de ce-ai plecat?”
Au trecut trei ani, dar parcă întrebarea aceasta doare tot mai tare. Pentru că oamenii mari nu pleacă niciodată atunci când lasă în urma lor iubire, prietenie, cântec și lumină.
Te vom purta mereu în gândurile noastre și te vom iubi până la capăt, în așteptarea unei revederi dintr-o altă dimensiune, acolo unde sufletele curate se întâlnesc din nou și unde despărțirile nu mai există.
Iar pe 25 iulie, când în Cer se vor împlini 60 de ani de la venirea ta pe lume, noi, cei rămași aici, îți vom trimite rugăciunile noastre, o lumânare aprinsă și toată dragostea pe care nici timpul și nici moartea nu o pot învinge.
La mulți ani, în Lumina Veșniciei, dragă Petrică Vița!
Pentru noi ai rămas același Petrică bun, modest și cald, cu taragotul la piept și cu zâmbetul pe buze, pregătit mereu să dăruiești bucurie celor din jur.
Și poate că aceasta este cea mai frumoasă definiție a nemuririi: să rămâi viu în sufletele oamenilor care te-au iubit, pentru că atât de mult ne-ai dăruit din prea plinul sufletului tău iar noi am înțeles atât de târziu ce suflet mare am avut lângă noi, chiar aici, pe pământ…
Nu te-am uitat, Petrică. Nu te vom uita niciodată.
Veșnică să-ți fie amintirea și binecuvântată să-ți fie odihna!
Sergiu TABAN
