Turnul lui Ovidiu este un monument istoric, situat la 2 kilometri de localitatea căreia i-a dat numele, Turnu Ruieni. Turnul lui Ovidiu era pe vremuri un turn de alarmare, observare și luptă medieval construit pe locul unui vechi turn roman.
Este un donjon (turn) medieval, aflat azi în stare de ruină, situat în apropierea localității Turnu Ruieni, pe culmea dealului Stârminiţa, la o altitudine de 420 de metri. Construcția cu secțiune patrulateră este înaltă cam de 12 m, în trecut ea având o înălțime probabilă de vreo 13,5 m, interiorul fiind construit etajat, pe patru nivele.
Grosimea zidurilor construite în principal din piatră de râu, calcare, gresii și granit variază de la bază spre vârf , subțiindu-se cu câte 40 de cm pe fiecare nivel începând cu cel de al doilea, de la 3 m până la 1.8 m. Zidurile sunt sprijinite la colțuri cu contraforturi reduse treptat în grosime. Nivelele funcționale ale construcției erau realizate pe planșee de lemn, iar accesul în donjon se făcea printr-o ușă aflată la o înălțime de 7,5 m față de sol, prin intermediul unei scări mobile. În prezent, unul din colțuri este complet prăbușit.
Ca parte a sistemului defensiv, turnul era prevăzut la 20-25 de metri de acesta, de jur împrejur, cu un șanț de apărare de forma cvasi-circulară, un pod servind trecerii peste adâncitură.
Rolul turnului era unul strategic, de observație, locul propice în care este situat oferind deschidere atât către Valea Sebeșului, cât și spre culoarul Timiș-Cerna, eventualele mișcări de trupe inamice putând fi văzute din timp, asigurând astfel posibilități eficiente de alarmare.
Donjonul este monument istoric evidențiat în Lista Monumentelor Istorice din România.
Dan AGACHE