14.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Vaccinurile gripale vor fi disponibile anul acesta încă din septembrie, promit autoritățile

Vaccinul gripal va fi disponibil în cabinetele medicilor de familie la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, a dat asigurări ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, astfel încât medicii de familie să aibă timp să vaccineze populația într-un interval eficient.

Vom avea în premieră la dispoziţie vaccinul gripal încă de la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, astfel încât medicii de familie să aibă timp la dispoziţie şi populaţia să aibă timp la dispoziţie să se vaccineze într-un interval eficient, să nu mai ajungem în situaţia în care aducem vaccin gripal şi îl dăm medicilor de familie în luna ianuarie, când interesul scade şi eficacitatea este mai mică”, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății va comanda anul acesta 1,5 milioane de doze de vaccin gripal, același număr cu cel folosit în sezonul 2021-2022, când circulația gripei a fost limitată de restricțiile sanitare.

Vaccinarea împotriva gripei la categoriile la risc înseamnă persoane peste 65 de ani, cei cu comorbidități și femeile gravide, se păstrează. Anul trecut a fost o campanie de vaccinare care a avut mai puțin succes pentru că virusul gripal, datorită măsurilor luate împotriva infecției cu noul coronavirus, a circulat mai puțin. Sunt semne că anul acesta sezonul gripal va fi unul mai serios, având în vedere monitorizarea din emisfera sudică, pentru că acum e sezonul rece în emisfera sudică și vom avea în premieră la dispoziție vaccinul gripal încă de la sfârșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a precizat că în anul 2021 au fost comandate 2,5 milioane de doze de vaccin gripal și au fost folosite 1,5 milioane de doze. Dacă va fi necesar, va fi completat numărul de doze, a mai afirmat acesta.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei