fbpx
14.6 C
Reșița
miercuri, 01 mai 24

Viteza ucide! Astăzi a avut noroc!

Viteza, alcoolul și nerespectarea legislației rutiere sunt în topul cauzelor accidentelor de circulație din România. În pofida controalelor tot mai dese pe drumurile publice din țară și a amenzilor de zeci de mii de lei aplicate celor ce încalcă legea, se mai găsesc teribiliști care se cred zei atunci când urcă la volan.

Este și cazul unui tânăr de doar 19 ani din Berzovia care, în această dimineață, a apăsat până la fund pedala de accelerație în Bocșa, la ieșirea din oraș spre Reșița. Rezultatul se poate vedea din fotografiile puse la dispoziție de Loga Tractări Auto non-stop.

A pierdut controlul asupra volanului, s-a izbit de un alt autoturism parcat pe marginea drumului și a ricoșat într-un stâlp de electricitate, rupând pur și simplu mașina în două. A avut zile, am putea spune după cum arată mașina. Șoferul imprudent a scăpat nevătămat, doar cu o sperietură mare și probabil cu o lecție de viață.

„Șoferul a fost testat de către polițiștii de la circulație și nu era nici băut și nici drogat“, a precizat, pentru Reper24, Alina Boeru – purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. La această oră circulația se desfășoară normal, iar polițiștii au investigat deja cauzele producerii accidentului.

De data aceasta a avut noroc; un noroc chior că a scăpat cu zile dintr-un accident care i-a rupt pur și simplu mașina în două. O lecție, atât pentru șoferul ghinionist, cât și pentru alții obișnuiți să calce pedala accelerației la maxim.

Sursă foto: Loga Tractări Auto non-stop.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”În pofida controalelor tot mai dese … A pierdut controlul … și a ricoșat într-un stâlp de electricitate … a scăpat nevătămat, doar cu o sperietură mare …”

    Hehe … cum stâlpii de tramvai sunt puși pe mijlocul drumului …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei