Din cauza consumului de substanţe psihoactive, în anul 2022, până în prezent, la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița au ajuns 21 de persoane, pentru alte patru au fost întocmite fișe de admitere la trament la secția psihiatrie. Cel mai consumat drog de cei care au ajuns să aibe nevoie de servicii medicale de specialitate este marijuana, urmat imediat de etnobotanice.
Din 21 de fișe de urgențe medicale, 2 beneficiari au fost minori, toți băieți, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, drogul principal de consum fiind cannabis, cu derivatele acestuia, marijuana și hașiș, susțin cei de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraș-Severin.
O sumară analiză a tiparului de beneficiar al serviciilor de asistență a CPECA Caraș-Severin, din anul 2022, arată un număr crescut de bărbați (25) față de femei (5). Majoritatea beneficiarilor au ca drog principal de consum canabis-marijuana (20 persoane), urmat de etnobotanice (10 persoane). Dintre cei 30 de beneficiari avuți în programul de asistență în anul 2022, 20 de beneficiari au fost în situația de policonsum, adică au avut ca drog principal de consum marijuana sau etnobotanice și au mai consumat și ecstasy, LSD, amfetamine, cocaină. Din cei 30 de beneficiari, 20 au declarat ca au încercat cel puțin o data să consume cocaină, sau esctasy.
„Ca și o concluzie, beneficiarul centrului nostru, în anul 2022, este bărbat, adult, cu vârstă între 18-35 de ani, deci vorbim de tânărul adult. Are cel mult studii liceale, este fără loc de muncă, trimis de către DIICOT. Este cercetat în prezent pentru infracțiuni la regimul drogurilor sau are impusă de instanță obligații și măsuri de supraveghere. Consumă cu preponderență marijuana, urmat de etnobotanice, dar și cocaină, deci putem vorbi de policonsum, locuiește cu familia sau singur, nu este căsătorit și nu are probleme psihiatrice”, informează Adelina Rus, asistent social în cadrul CPECA Caraș-Severin.
Lorena POENARU



















Dar ce patesti daca consumi marihuana, de ajungi la spital?
Ai o senzație plăcută de siguranță și ocrotire, relaxare și euforie, incompatibilă cu instanța și DIICOT.
”… nu este căsătorit și nu are probleme psihiatrice”, informează Adelina Rus, asistent social
–
Spitalul nu are?
S-a dus profesionalismul din presa. Acum ei sunt cenzuratori si moderatori pe textele scrise de tine si mine.
Nu va cenzura nimeni un comentariu de bun simt. Da, am nu doar obligatia dar și o datorie profesională de a cenzura injuriile, calomiile nedovedite si limbajul suburban. Din respect pentru ceilalti cititori.
Pe mine nu m-a ”cenzurat” nimeni aici (mulțumesc!).
Nici măcar nu m-a întrebat de unde știu câte ceva.