Sunt unul dintre participanții la „Evenimentele din 1989“, fără certificat de revoluționar (nu l-am solicitat niciodată), fără să mă bat cu cărămida în piept pentru ce am făcut, fără să strig în gura mare că și datorită mie și milioanelor de români ieșiți atunci în stradă, acum avem o altă viață.
Mă întreb însă dacă e ceea ce am crezut, am visat și am sperat atunci; mă întreb dacă și cei ce nu mai sunt de atunci, la asta sperau că se va ajunge; mă întreb (retoric, desigur). Anul acesta am avut comemorări scurte, aduceri aminte fragmentate, coroane și jerbe de flori mai puține; an de an, tot mai puține.
Parte din cei ce atunci au ieșit în stradă s-au dus. Ceilalți au îmbătrânit sau au obosit, asemeni mie. Mai există o serie de „revoluționari de carton“, acei indivizi care în Decembrie 89 erau ascunși sub pat ori în vană de frica gloanțelor, iar acum se împăunează cu certificatele lor de „luptător în Revoluție“ și beneficiază de destul de multe drepturi bănești. Nu ei mă interesează; nu au fost oameni atunci, nu sunt nici acum. Sunt doar niște „Dinu Păturică“, niște oportuniști și parveniți de care e plină țara azi, la 33 de ani de atunci.
Am ieșit în stradă pentru că nu aveam dreptul să vorbim, să spunem ceea ce gândim, să criticăm conducerea țării, nu aveam curajul să râdem la un banc politic de care era plină țara pe atunci. Ne-am câștigat acest drept; avem acum voie la liberă exprimare și o facem înjurând în stânga și în dreapta pe rețelele de socializare, în spatele unui cont fals, fie că stăpânim subiectul sau nu. Dacă tot avem voie să spunem ce gândim, o facem în cel mai ordinar mod și trăim cu ideea că există un singur adevăr, o singură soluție pentru toate problemele: a noastră. Ceilalți sunt proști, inculți, nepricepuți sau răuvoitori. Doar noi știm ce e bine.
Am ieșit în stradă pentru că ne-am săturat să înghețăm în case, să mâncăm salam cu soia și tacâmuri de pui, să privim la televizor doar două, trei ore pe seară și atunci la „mărețele realizări“. Acum avem programe TV pentru care nu ne-ar ajunge 100 de vieți. Acum ne lăfăim în casă la „căldură“ și găsim în magazine somon „fume“, brânză franțuzească și legume și fruncte pline de pesticide. Nu mai mâncăm salam cu soia sau cu „hârtie igienică“, (poate că cei mai în vârstă își amintesc acest lucru), nu mai stăm nopțile la coadă pentru 3 kile de carne de porc cu os, slănină și șoric; acum le găsim proaspăt aduse de pe la alții, în timp ce porcii noștri (cei cu 4 picioare din coteț) sunt omorâți de pesta africană, de boala vacii nebune sau de aviară.
Am ieșit în stradă pentru că nu primeam pașaport și nu aveam voie să mergem în străinătate. Acum o facem cu banalul buletin și colindăm; la moși și babe în Austria, la sparanghel în Germania, la cules de portocale și mandarine în Spania; oriunde vrem să călătorim, suntem liberi să o facem. Suntem liberi să ne căutăm libertatea pe la alții; suntem liberi să ne câștigăm existența pe meleaguri străine, în timp ce la noi mai muncesc indienii și pakistanezii. Suntem liberi.
Suntem liberi să avem 2-3 masterate și un doctorat luat pe bani, în timp ce absolvenții de facultate au grave probleme de gramatică și mari lacune de cultură generală; suntem liberi să beneficiem de un sistem educațional modern, civilizat în cadrul proiectului național „România educată“, în care copii învață de Andreea Esca și CTP, dar habar nu au de capitalele lumii ori de bătăliile lui Mihai Viteazu sau Ștefan cel Mare, folosind aceleași WC-uri din curtea școlii; de 33 de ani, aceleași.
Suntem liberi să importăm de la alții în timp ce economia românească nu mai produce nimic sau aproape nimic. Suntem liberi să le dăm străinilor gaz, aur, petrol și curent, în timp ce ei ne rad pădurile și ne fură viitorul. Suntem liberi.
Mă întorc la cei 33 de ani scurși prin clepsidra vieții de la acel Decembrie 89. Cu ce ne-am ales? Există un progres evident, nu pot nega, dar… a meritat sacrificiul? A meritat să ne pierdem identitatea, să ne distrugem economia, să ne cedăm resursele naturale pe mai nimic și să stăm cu mâna întinsă la niște fonduri europene?
Mă întreb și vă întreb: a meritat?
Dan AGACHE
Respect, Dan Agache !
…si pentru simplu fapt ca azi ati putut scrie acest articol …cred ca a meritat totul!!
Si sunt mult mai multe lucruri bune fata de cele mai putin bune….fata de acum 33 ani!
In rest viata merge inainte si se vor aseza toate…in multii ani si generatii ce vor urma!
Craciun fericit tuturor!
”Mă întreb și vă întreb: a meritat?”
–
Un răspuns depinde și de timpul rătăcit prin deșert sau … în deșertăciuni.
Un (spirit de) sclav se va întreba mereu: ”Ce (cine) ar servi mai bine intereselor mele?”
Un (spirit de) om liber se va întreba: ”Căror valori ar trebui să slujesc?”
Restul (sau resturile) depind de alegeri, iluzii sau confuzii (ale altora).
Nu?
Mda… Suntem cam în aceeași situație privind certificatul de „revoluționar”…
În ceea ce privește distrugerea economiei, hmmm! De exemplu, nu uit că prin 1990, când am fost în vacanță la mare, trăznea a petrol de cum treceai podu’ lui Saligny… ăsta-i doar un exemplu.
Nu uit nici că până la intrarea în UE pierderea jobului era cv cumplit (cred că ai trecut și tu prin așa ceva)!
Dacă e să punem rațional lucrurile în balanță, ce-o ieși?
Am impresia că beleaua stă în faptul că doar generația noastră își mai bate capu’ cu chestii de genu’, pe când cei ce vin nu se implică (motivul nu contează)🤔🤔🤔
Ce înseamnă „ne-am pierdut identitatea”? E cam „adânc” spus🤔🤔🤔
Ce înseamnă că „ne-am distrus economia”? Se distrugea oricum, pentru că sistemul economic national era unul „închis” și nu ar fi rezistat unui sistem mondial „deschis”, lucru pe care nu putea să-l înțeleagă nici „luminata conducere” din vremea aia și nici managerii „de vârf” ai „întreprinderilor socialiste de stat” (ăștia, în marea lor majoritate, erau doar „vătafi” a căror sarcină unică era „să facă planul”, nu adaptarea la „cerințele pieței”). În ceea ce privește „cedarea resurselor”, oricum erau cedate, indirect, pentru plata datoriilor externe, făcută înainte de 1989🤔🤔🤔 După 1989, hmmm… căpușare, furt din conducte și exploatații geologice etc. 🤔🤔🤔 Deci, care ar fi „gheșeftul” pt. populime: furăciuni ale reprezentanților statului și risipă de resurse vs. grija patronului extern pt. resursele concesionate + redevențe și impozite?