Andrei Plujar: transparență, inițiativă legislativă și proiecte pentru Caraș-Severin în 2025!

Parlamentarul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, a prezentat raportul său de activitate pentru anul 2025, subliniind importanța transparenței și a comunicării constante cu cetățenii pe care îi reprezintă în Parlamentul României.

Pentru mine este o onoare să îi pot reprezenta pe locuitorii județului Caraș-Severin în Parlamentul României și tocmai de aceea consider că este datoria mea să prezint rapoarte de activitate periodice. Transparența trebuie să fie principiul care guvernează activitatea oricărui politician”, a declarat Andrei Plujar.

Potrivit acestuia, în cursul anului 2025 a inițiat și susținut 63 de propuneri legislative, dintre care una a parcurs întregul proces parlamentar și a fost promulgată ca lege. De asemenea, parlamentarul USR a avut șase luări de cuvânt în plenul Parlamentului, intervenții axate pe teme de interes public și probleme specifice județului Caraș-Severin.

Printre inițiativele legislative relevante se numără proiectul de lege care deblochează funcționarea societăților cu răspundere limitată (SRL) în situația decesului asociatului unic sau majoritar, aflat și în funcția de administrator. O altă propunere importantă vizează introducerea „casei de marcat virtuale”, o soluție modernă ce permite comercianților să utilizeze aplicații certificate de ANAF pe telefon, tabletă sau computer, reducând costurile administrative și facilitând mobilitatea și conformarea fiscală.

În planul controlului parlamentar, Andrei Plujar a adresat 17 întrebări și interpelări membrilor Guvernului, acestea vizând domenii esențiale pentru județ. Astfel, deputatul USR a solicitat clarificări ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind situația liniei feroviare Oravița–Anina, modificările în circulația trenurilor, reglementarea utilizării trotinetelor electrice, precum și stadiul proiectelor strategice de infrastructură, printre care Drumul de Mare Viteză Filiași–Lugoj. Totodată, au fost abordate subiecte legate de protecția socială și sănătatea publică, precum plata pensiilor restante, organizarea taberelor de vară pentru copii, prevenirea bolilor transmisibile și gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice.

Un moment important al activității sale parlamentare a fost dezbaterea publică organizată la Palatul Parlamentului, cu tema „Siguranța trotinetiștilor și a participanților la trafic”. Discuțiile au vizat regimul juridic al trotinetelor electrice, siguranța rutieră, responsabilitatea operatorilor și necesitatea introducerii unei asigurări obligatorii, concluziile evidențiind nevoia unor intervenții urgente atât la nivel legislativ, cât și la nivel local.

La finalul anului, Andrei Plujar a inițiat proiectul strategic „Banatul Montan, ținutul gastronomiei locale”, demers care urmărește valorizarea identității culinare a regiunii și sprijinirea comunităților rurale prin promovarea gastronomiei tradiționale. Evenimentul dedicat acestui proiect a reunit specialiști, antreprenori, reprezentanți ai autorităților și ai organizațiilor care susțin turismul rural și gastronomic, având ca obiectiv încurajarea micilor producători locali și transformarea gustului autentic într-un motor de dezvoltare economică și culturală pentru Banatul Montan.

Prin raportul prezentat, parlamentarul USR își reafirmă angajamentul față de cetățenii județului Caraș-Severin, promițând să continue activitatea legislativă și dialogul deschis cu comunitatea.

Lorena POENARU

Știrile zilei